Cinci sfaturi pentru a evita controalele fiscale

Cinci sfaturi pentru a evita controalele fiscale

Nicio firmă nu se bucură de vizitele inspectorilor fiscali. Mai ales că legislaţia românească este, de multe ori, interpretabilă, iar modificările fiscale sunt foarte frecvente. Există însă câteva trucuri care vă vor ţine departe de ochii inspectorilor fiscali.

Bunăoară, anul trecut, inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au verificat peste 83.000 de firme. Adică, aproape 7.000 de companii pe lună sau 230 de firme pe zi, potrivit raportului de activitate al Fiscului de anul trecut.

Există câteva reguli care, dacă sunt respectate cu stricteţe, aveţi mult mai multe şanse să nu intraţi în vizorul funcţionarilor Fiscului.

Dintre sutele de mii de declaraţii pe care le primeşte lunar ANAF, unele dintre ele cu siguranţă atrag atenţia. Sunt câteva trucuri care vă permit să reduceţi la maximum probabilitatea unui control fiscal, este de părere Amaury de la Chevalerie, consultant fiscal, unul dintre asociaţii companiei belgiene Fiduciaire Montgomery, citat de publicaţia belgiană L'Echo.

1. Primul sfat care vă ţine ferit de privirile angajaţilor ANAF este să nu cheltuiţi mai mult decât suma veniturilor înregistrate în mod oficial. "Fiţi foarte atenţi, deoarece, în cazul unei verificări fiscale, trebuie să puteţi justifica toate cheltuielile pe care le-aţi făcut, extrasele de cont etc.". Dacă diferenţa dintre încasări şi cheltuieli este prea mare, în mod cert vă expuneţi riscului unui control fiscal care să verifice sursa cheltuielilor.

2. Un alt factor care atrage atenţia autorităţilor sunt fluctuaţiile mari ale cifrei de afaceri. "În general, variaţiile mari ale afacerilor realizate într-un an, comparativ cu cele din anul anterior sunt întotdeauna un semnal de alarmă", spune expertul fiscal. "În consecinţă, o societate aflată în plin proces de extindere este supusă unei probabilităţi destul de ridicate să se confrunte cu un control fiscal", consideră specialistul citat.

3. Nu uitaţi de conturile bancare din străinătate. "Există tot mai multe cereri de informaţii despre conturile bancare din străinătate. Unii contribuabili uită că au deschis la un moment dat un cont pe care mai există o sumă foarte mică. Uneori acest lucru este suficient pentru a declanşa un control. Şi atunci când încep verificările, riscaţi ca inspectorii să descopere şi alte lucruri", explică Amaury de la Chevalerie.

4. Fiţi atent la informaţiile postate pe internet. În mod cert, informaţiile afişate pe site-ul de internet al firmei fac uneori obiectul unui studiu amănunţit din partea autorităţilor fiscale, în special atunci când aveţi ca obiect de activitate vânzările pe internet.

5. Nu uitaţi să menţionaţi ce venituri suplimentare aveţi. "Unii contribuabili uită să depună declaraţii privind unele venituri suplimentare pe care le realizează. Însă administraţia fiscală de multe ori primeşte copiile fişelor fiscale, după care transmit un aviz de rectificare sau pot începe verificarea contribuabilului", spune consultantul fiscal.

Ne puteți urmări și pe Google News