Dileme în Senat la declararea averilor. Contractele cu statul îi dau lui Voiculescu bătăi de cap
- Adam Popescu
- 4 noiembrie 2010, 17:48
Senatorii nu sunt împăcaţi cu noile declaraţii de avere şi de interese, care includ însumarea afacerilor cu statul, chiar dacă le-au votat acum două luni. Pentru că Dan Voiculescu a invocat "nelămuriri" în legătură cu ce contracte trebuie declarate şi care ar putea fi ignorate, parlamentarii din conducerea Senatului au venit cu o regulă salvatoare: să-şi facă publice doar contractele a căror încheiere consideră că ar fi putut-o influenţa.
Ce dificultăţi au Voiculescu "şi fetele"
"Adaptarea" legii a venit după ce Dan Voiculescu s-a plâns în Biroul Permanent al Senatului că nu ştie ce să treacă în declaraţia de interese având în vedere cerinţele "neclare": "Lucrurile rămân în continuare neclare. Este vorba de contractele încheiate de către declarant sau e vorba de contractele încheiate de companiile la care declarantul are acţiuni? Deci dacă eu sau fetele am încheiat contract indiferent cu cine trebuie să le declarăm, dar dacă eu sau fetele avem acţiuni în alte companii, trebuie să declarăm contractele făcute de acele companii indiferent cu cine. Păi, ori prima, ori a doua variantă". "Cred că aţi pus degetul pe rană", l-a susţinut prompt Mircea Geoană, potrivit stenogramei şedinţei.
Cum din sală i s-au indicat valabile ambele obligaţii, Voiculescu a parat rapid: "Nu, nu, păi nu se poate. Haideţi să fim serioşi!" Varianta lăsării deoparte a societăţilor comerciale deschise, cu foarte mulţi acţionari, a fost susţinută şi de Verestoy Attila, cu argumentul că în aceste cazuri demnitarii "nu prea au mare cuvânt de spus". "Sunt societăţi la care noi, în afară de acţiunile pe care le avem şi eventualele dividende pe care le-am aşteptat şi nu prea vin, nu prea avem mare cuvânt de spus", a susţinut Verestoy, respingând imediat "soluţia" PDL-istului Constantin Dumitru de a le vinde. Sârbu: "Clar, hoţia nu stă în declaraţiile de avere!"
În horă s-a prins şi Geoană: "Este absurd să ceri trecerea în declaraţia de interese şi avere a senatorului ceea ce are Fondul Proprietatea cu terţii. Acolo, probabil că trebuie să scriem volume, probabil".
Ţap ispăşitor a fost găsită legea ANI. "Ar fi trebuit să-l susţinem pe domnul Frunda în disputa pe care am avut-o pe această lege, să nu ne mai facem clopoţel când ne spun unii şi alţii de prin instituţiile statului român şi să fi făcut o lege serioasă", a tras concluzia PSD-istul Adrian Ţutuianu.
"Noi suntem conştienţi, aproape copleşiţi, este o problemă grea", a sărit şi secretarul general, Ion Moraru.
Al doilea vinovat indicat de Senat: ANI care nu ar fi dar decât un ghid general al completării declaraţiilor. "Este aroganţă şi este o lipsă de minimă decenţă interinstituţională", a ripostat Geoană, venind cu soluţia unui nou ghid dat de Senat care să poată fi invocat ca argument al bunei-credinţe în caz că ANI ar vrea să sancţioneze vreun parlamentar "Ne trebuie un punct de vedere al nostru, astfel încât indiferent ce spune ANI, senatorul să poată să invoce faptul că a completat-o de bună credinţă, pe baza unui ghid pe care noi l-am făcut", se arată în stenogramă.
Concluzia a fost trasă de Ilie Sârbu, dornic şi el să epuizeze cât mai rapid subiectul: "Clar, hoţia nu stă în declaraţiile de avere. Asta ne străduim noi să le explicăm unora, dar nu înţeleg. Ei atât o complică… marea descoperire, declaraţiile de avere!".
Greblă: "E o chestiune de apreciere personală"
În consecinţă, senatorii au trimis problema la comisia juridică, cu rugămintea expresă a lui Geoană "şi domnul Frunda să fie consultat", deşi nu este membru. În comisie s-a tranşat: fiecare va declara contractele companiilor la care conideră că au participaţii "semnificative", fâcând practic din declaraţii un fel de "spovedanii de interese", după propria conştiinţă.
"Noi am solicitat ANI un punct de vedere. Ne-a trimis un răspuns şi ghidul deja cunoscut. Dar această anexă pe care am primit-o e tot neclară şi am interpretat în sensul obligaţiei de a menţiona toate societăţile, cu excepţia celor care care ai o participaţie insignifiantă. Ai obligaţia să treci societăţile la care poziţia ta poate influenţa contractele cu statul. E o chestiune de apreciere personală", a explicat astăzi pentru EVZ preşedintele comisiei juridice Toni Greblă.