Castelul Cantacuzino din Buşteni, din nou turistic
- Adam Popescu
- 19 septembrie 2010, 11:19
Castelul construit de Gheorghe Grigore Cantacuzino în 1911 a fost renovat şi introdus din nou în circuitul turistic. În plus, castelul va fi punctul central al unui modern complex turistic, scrie RTV.
Renovarea are loc la câţiva ani după ce castelul a fost retrocedat moştenitorilor familiei Cantacuzino. Aceşti moştenitori au vândut clădirea, împreună cu un teren de circa 1.000 de hectare, unui grup de investitori.
Până în 2013, pe spaţiul din apropierea castelului se vor construi un hotel de cinci stele, un parc acvatic şi pârtii de schi. Clădire în stil neobrâncovenesc
Clădirea de la Buşteni a fost ridicată de prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino, de două ori Preşedinte al Consiliului de Miniştri. Alte funcţii deţinute de acesta sunt cele de ministru al Justiţiei, ministru al Lucrărilor Publice şi ministru de Finanţe. Între 1899 şi 1907 a fost lider al Partidului Conservator, preluând această sarcină după moartea lui Lascăr Catargiu. Castelul de la Buşteni, inaugurat pe când prinţul avea 79 de ani (cu doi ani înaintea morţii sale), reprezintă o perfectă mostră a valorii arhitecturii neo-brâncoveneşti. Interiorul este foarte bogat în decoraţiuni, aceasta fiind o dorinţă a soţiei prinţului, cea care, în 1927, a comandat construirea unei bisericuţe de lemn în apropierea castelului.
Tot la porunca lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost construit şi Palatul Cantacuzino din Bucureşti, cunoscut astăzi drept Muzeul George Enescu. În perioada comunistă, castelul din Buşteni a fost transformat într-un sanatoriu.