Profesorii de asistenţă socială vor fi şcoliţi în prevenirea violenţei domestice

Profesorii de asistenţă socială vor fi şcoliţi în prevenirea violenţei domestice

MANUAL. În condiţiile în care numărul femeilor agresate creşte de la an la an, cadrele didactice din ţară vor primi instruire în domeniu.

Între 2004 şi 2009 în România au fost înregistrate oficial 59.795 de  cazuri de violenţă în familie, dintre care 778 de decese, arată raportul Agenţiei Naţioale pentru Protecţia Familiei (ANPF). Cele mai multe victime au între 0-14 ani (17,65%), 37% dintre victime au solicitat certificate medico-legale, doar 30% au depus plângere la poliţie şi 2% au demarat procedurile de divorţ, arată acelaşi raport. În scopul de a preveni violenţa în familie, România s-a alăturat altor şase ţări în derularea unui proiect intitulat “Profesorii din Sănătate şi Asistenţă Socială împotriva Violenţei", pentru educarea viitoarelor cadre medicale. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană,  este parte din Programul Leonardo şi s-a desfăşurat în ţări precum Finlanda, Irlanda, Bulgaria, Germania, Estonia, Letonia şi tara noastra. Proiectul s-a încheiat cu realizarea unui manual de predare adresat profesorilor din instituţiile specializate în asistenţă socială şi cuprinde metode inovatoare, tehnici şi idei de predare interactive. Manualul este pus la dispoziţie, gratuit, de către Şcoala Postliceală Sanitară Fundeni şi urmează a fi inclus în curricula şcolară sub forma unor module opţionale La fiecare 18 secunde are loc un act de violenţă Şi alte ţări dezvoltate se confruntă cu problema violenţei domestice. “Deşi această problemă a violenţei se studiază în Finlanda de 15-20 de ani, încă este o problemă nouă pentru noi. Avem cursuri şi seminarii, însă nu avem nimic concret în pregătirea profesorilor", a declarat Sirkka Perttu, managerul proiectului implemenat în România. În ţara noastră violenţa în familie a fost recunoscută dupa 1990, implementarea soluţiilor la nivel local a avut loc după 1998, iar autoritatile politice s-au implicat după anul 2000. Prima lege pentru Prevenirea, Monitorizarea şi Combaterea tuturor formelor de violenţă a intrat în vigoare în 2003. Cea mai mare problemă a specialiştilor rămâne însă refuzul victimelor de a solicita ajutor specializat. „Fără ajutor specializat rolul agresorului este consolidat şi aceasta poate duce la creşterea actelor de violenţă în familie”, a declarat Aura Colang, reprezentantul ANPF, pentru EVZ. În România există în acest moment 50 de centre specializate pentru victimele violenţei în familie, cu o capacitatea totală de 600 de locuri pentru adulţi şi copii. În plus, la nivel naţional există 27 de centre de consiliere şi două centre de recuperere şi informare. Mai mult, din 2006 s-au deschis şase centre care oferă consiliere pentru agresorii familiilor. Sprijinul acordat de aceste centre este gratuit. La nivel internaţional, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii injuriile şi violenţa sunt printre principalele cauze de deces ale persoanelor cu vârstă între 1 şi 44 ani. În plus, sondajele din mai multe ţări europene sugerează că între 5 şi 45% dintre femeile europene au fost agresate de partenerul intim la un moment dat în viaţa lor, arată OMS într-un raport publicat în 2005.

Ne puteți urmări și pe Google News