Salariile românilor, în cădere liberă: salariul mediu net a scăzut cu 67 de lei

Salariile românilor, în cădere liberă: salariul mediu net a scăzut cu 67 de lei

În luna iulie, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.355 lei, cu 67 de lei mai mic faţă de cel înregistrat în luna iunie.

În luna iulie 2010, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.868 lei, cu 4,3% mai mic faţă de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 2,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 91,0%.

Scăderea salariilor în luna iulie faţă de iunie a fost cauzată în principal de reducerea salariilor din sistemul public şi a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), de intrarea în şomaj tehnic şi de dificultăţile financiare din sectorul economic.

De asemenea, unii angajaţi au primit în luna iunie prime, inclusiv prime de vacanţă şi prime pentru ''ziua energeticianului''), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă).

Cele mai mari salarii s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (3.436 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (799 lei).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, din sectorul economic, s-au înregistrat în:

  • între 6% şi 8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
  • între 4% şi 6% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea băuturilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, telecomunicaţii, tranzacţii imobiliare.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net:

  • cu 11,4% în industria metalurgică;
  • între 6% şi 8% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia minereurilor metalifere;
  • între 4% şi 6% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv  activităţi de servicii informatice), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare si transmitere de programe), fabricarea altor mijloace de transport.

În sectorul bugetar  s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, în toate activităţile:

  • învăţământ (-22,6%),
  • sănătate şi asistenţă socială (-19,8%),
  • administraţie publică (-14,4%).

Ne puteți urmări și pe Google News