Am pierdut şi transhumanţa!...

Am pierdut şi transhumanţa!...

În România, o formă de viaţă tradiţională şi foarte veche pare să se aproprie de sfârşit: transhumanţa. Oieritul sezonal care se desfăşoară pe distanţe de sute de kilometri a fost şi este socotit de mulţi intelectuali români drept esenţa şi expresia firii româneşti.

Cu toate că este o formă de viaţă extrem de grea şi de solicitantă, căreia, în ziua de astazi i s-ar dedica puţini oameni, până nu demult, în fiecare primavară sau toamnă, turme cu sute sau chiar mii de oi, care străbătau ţara făceau parte din peisajul public şi puteau fi des întâlnite pe drumuri judeţene sau chiar naţionale. Proprietarii lor, oierii, erau socotiţi foarte bogaţi mai ales înainte de 1989, dar încă şi în primul deceniu de după răsturnarea lui Ceauşescu. Însă, în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oieri au renunţat la meseria lor.

Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.

Ne puteți urmări și pe Google News