Vlădescu: "România a ieşit din recesiune cu o creştere de 0,3%"

Vlădescu: "România a ieşit din recesiune cu o creştere de 0,3%"

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg, că Romania a ieşit din recesiune şi se află "pe drumul cel bun".

"Sentimentul meu astăzi este că suntem pe drumul cel bun. Toate măsurile dificile pe care le-am implementat - tăierile de salarii în sectorul bugetar de 25% pentru ultimele cinci luni ale acestui an, creşterea TVA de la 19 la 24% - au echilibrat veniturile bugetare şi deficitul bugetar va rămane sub 7% în acest an", a declarat ministrul de Finanţe, în interviu. Întrebat când va ieşi România din recesiune, Sebastian Vlădescu a răspuns: "Ei bine, am ieşit deja. În trimestrul doi al acestui an am avut o creştere foarte, foarte mică, prima după şase trimestre, de 0,3%, ceea ce arată că suntem pe drumul cel bun".

Optimismul ministrului de Finanţe este contrazis însă de cifre. Deşi în al doilea trimestru al acestui an am înregistrat o creştere foarte mică, faţă de perioada similară a anului trecut economia României a rămas pe scădere, cu minus 0,5% din PIB. În plus, la realizarea rectificării bugetare, s-a prognozat o scădere a Produsului Intern Brut cu 1,9% pe 2010. Reporterul Bloomberg l-a mai întrebat pe Vlădescu şi dacă se teme că România se va aduci în criza economică. Acesta a răspuns că nu aceasta este temerea lui cea mai mare, ci "riscul de a considera că timpurile dificile au trecut şi să fii mai optimist decât este necesar".

Vlădescu se aşteaptă la un miliard de euro din obligaţiuni Totodată, ministrul se aşteaptă ca emisiunea de obligaţiuni în valoare de cel puţin un miliard de euro, pe care statul intenţionează să o lanseze în acest an, va avea succes. "Vom lansa obligaţiunile cu o maturitate de cinci ani, dar am putea ţinti şi şapte ani, în funcţie de condiţiile din piaţă. Cu siguranţă nu vom emite obligaţiunile luna aceasta sau următoarea", a spus el. Întrebat dacă statul ia în considerare vânzarea de obligaţiuni până în noiembrie sau decembrie, Vlădescu a răspuns afirmativ. Emisiunea de cel puţin un miliard de euro face parte dintr-un program de finanţare pe termen mediu care vizează atragerea de fonduri în valoare de şapte miliarde de euro. România a vândut în martie obligaţiuni în valoare de un miliard de euro, plătind un cupon de 5%. "Vânzarea de obligaţiuni de la începutul anului a fost un succes şi ne aşteptăm să avem succes şi cu noua emisiune. România va continua anul următor să-şi finanţeze deficitul bugetar într-un mod echilibrat, de pe piaţa internă şi şi cea internaţională", a afirmat Vlădescu. Deficitul- 3,9% din PIB Ministerul Finanţelor a publicat datele privind deficitul bugetar. Astfel, Bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 20 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, echivalentul a 3,9% din PIB, după ce a urcat în luna iulie cu aproape două miliarde de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News