Undă verde pentru tăierea pensiilor speciale

Undă verde pentru tăierea pensiilor speciale

Pensiile militare de stat, cele ale politiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor vor fi diminuate începând cu 1 ianuarie 2011, până la acea dată urmând a fi recalculate, a anunţat premierul Emil Boc. Şeful executivului a menţionat că este vorba despre 168.000 de pensii.

"Astăzi suntem la un pas de aplicarea legii privind recalcularea pensiilor speciale, după ce am aprobat hotărârile de guvern privind metodologia de calcul. În acest caz, recalcularea se face cu menţiunea că acele pensii militare sub 3.000 lei nu vor fi afectate", a precizat şeful executivului.

Totodată, până la 1 septembrie vor fi recalculate şi apoi diminuate 6.250 de pensii ale senatorilor, deputaţilor, fun cţiona rilor parlamentari, ale personalului Curţii de Conturi.

Statul garantează creditele pentru reabilitarea termică

Primul-ministru a mai arătat că astăzi s-a decis ca statul să garanteze creditele accesate pentru reabilitarea termică a locuinţelor. "Guvernul va oferi garanţii pentru creditele luate de asociaţiile de proprietari sau de proprietarii care doresc să-şi reabiliteze locuinţele. Statul garantează creditul pe termen de cinci ani. Apoi, statul va suporta dobânda la credit, iar asociaţia de proprietari îşi va alege singură antreprenorul care să execute lucrarea", a spus Boc.

El a precizat că programul va fi aplicabil de la 2 august, până atunci Fondul de Garantare urmând să semneze convenţii cu băncile care vor să intre în program.

"După 2 august, la băncile care vor semna cu Fondul cei interesaţi pot apela pentru a obţine credite garantate de stat", a spus Boc. El a arătat că, pentru 2010, suma garantată de stat este de 50 milioane euro, "care va fi suplimentată dacă va fi nevoie".

"Vor dispărea acele pensii uriaşe, de sute de milioane de lei vechi, prin recalculare.", EMIL BOC, premierul României

Ne puteți urmări și pe Google News