Jurnaliştii străini au reacţionat imediat după ce s-a aflat că reprezentanţii trupei rock au dat şpagă drumarilor români ca să fie lăsaţi să treacă în Ungaria cu cele 29 de camioane de echipamente.
"AC/DC au cântat de mii de ori celebra melodie "Highway to Hell", dar probabil că nu s-au aşteptat niciodată să rămână blocaţi pe un astfel de drum în România", scrie news.com.au Şi jurnaliştii francezi de la AFP scriu despre păţania rockerilor în ţara noastră. "Staff-ul AC/DC a fost oprit la graniţa cu Ungaria de angajaţii de la drumuri şi li s-a cerut câte 50 de euro pentru fiecare vehicul ca să poată părăsi România", potrivit Doinei Tirol directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, citată de France Presse. Într-o plângere pe care au înaintat-o Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, cei de la AC/DC susţin că nu au primit nicio chitanţă pentru banii daţi. Ştirea este preluată şi de site-ul austalian tnewest.com.au. Obstacole în drumul AC/DC "Rockerii de la AC/DC au concertat în România pe 16 mai. Camioanele cu echipamente au plecat apoi spre Italia, unde trupa cânta pe 19 mai", notează contactmusic.com. Au întâmpinat însă probleme când să părăsească România. Drumarii i-au acuzat că nu şi-au plătit rovinetele şi au fost nevoiţi să dea 2.500 de euro, bani pentru care nu au primit niciun fel de document, mai scrie aceeaşi sursă. Şpaga dată în România, n-a fost totuşi singurul incident din turneul european AC/DC. Legendarii trupei rock erau să nu mai ajungă la timp la concertul de la Oslo, după ce avionul lor a avut ceva probleme la Berlin. I-a salvat o cursă charter şi au ajuns la show, spre norocul fanilor norvegieni. Pe 16 mai, peste 65.000 de fani i-au ovaţionat pe cei de la AC/DC la Bucreşti.