De astăzi, weekendul Iuliei Vântur va începe la ora 7.00, cu informaţii, cafea şi umor.
Dimineţile sfârşitului de săptămână vor începe, de astăzi, cu o oră mai devreme pentru telespectatorii Pro TV, deoarece ştirile prezentate de Iulia Vântur vor da celor interesaţi deşteptarea de la ora 7.00.
Iulia Vântur: „Mă revigorez cu o ceaşcă mare de cafea”
Păstrând ritmul celor patru ore antrenante ale emisiunii „Dansez pentru tine” de vineri seara, partenera lui Ştefan Bănică va prezenta ştirile, pe un ton relaxat ca pentru zile libere, până la ora 10.00: „Îmi place ceea ce fac şi asta îmi dă putere să trec peste oboseală. Show-ul «Dansez pentru tine» este un tur de forţă, 4-5 ore live implică multă energie, aşa că adrenalina se menţine până dimineaţa, la ştirile Pro TV din weekend. Trebuie să recunosc, mă revigorez cu o ceaşcă mare de cafea şi cu buna dispoziţie a colegilor din emisie”.
Pentru vedeta Pro TV este o provocare să fie, în acelaşi timp, la ştirile matinale şi la o emisiune de divertisment.
„Consider că fiecare, ştiri şi divertisment, dezvăluie o parte din mine, din felul meu de a fi şi se completează. Am început în echipa ştirilor Pro TV şi mi-am dorit să continui, pentru că am simţit că mi se potriveşte. Apoi am descoperit divertismentul, o lume glamuroasă, aparent diferită, dar care se bazează pe aceleaşi principii jurnalistice”, spune Iulia.
Şi pentru că vorbim de weekend şi preocupări de timp liber, chiar dacă are agenda de lucru plină, Iulia este atentă şi nu-şi neglijează prietenii: „Oamenii dragi, prietenii sunt importanţi, sunt oaza mea de linişte, de bine. Fac eforturi să mă organizez cât mai bine pentru a mă putea bucura de familie, prieteni, pasiuni, sport şi relaxare”, spune ştirista Pro TV. Celelalte vedete de la ştirile de dimineaţă
În matinal, telespectatorii se vor mai întâlni atât cu Oana Cuzino şi sfaturile ei despre sănătate, dar şi cu astrologul Neti Sandu, de la care vor afla în ce măsură stelele le vor fi favorabile.
Previziunile meteo vor fi aduse de Victor, Magda sau de Busu. Din informaţiile dimineţii nu pot lipsi ştirile din sport, prezentate, prin rotaţie, de Raluca Arvat, Vadim Vajeu sau Corina Caragea.