LECŢIA DE ECOLOGIE: Cum să reciclăm corect deşeurile din casă
- Adam Popescu
- 9 aprilie 2010, 12:42
În urma mai multor solicitări primite din partea cititorilor, evz.ro vă oferă, cu sprijinul EcoRom Ambalaje, sugestii privind colectarea selectivă a deşeurile din casă. Primul pas către o corectă reciclare este separarea deşeurilor reciclabile: sticla, plasticul, hârtia şi metalul. Cel de-al doilea pas este depozitarea lor la pubele corespunzătoare sau la intermediari din domeniul reciclării.
Astfel, plasticul şi metalul se aruncă la pubela galbenă, hârtia la cea albastră, iar sticla la cea verde. De aici, intră în rol operatorii de salubritate care au obligaţia să ridice separat pubelele şi să deverse conţinutul pe rampe speciale de reciclare.
Cei care lucrează cu EcoRom, care acoperă trei sectoare bucureştene şi aproape 80 de localităţi din ţară, au montat rampe speciale de reciclare la gropile de gunoi. O soluţie pentru cei care nu au pubele de reciclare în zonele în care locuiesc este să ia legătura cu unul dintre reciclatorii sau colectorii de deşeuri reciclabile. Iată câteva sfaturi despre aruncarea corectă a deşeurilor reciclabile şi despre ce înseamnă micile voastre gesturi. Plasticul
- Reciclarea plasticului reduce consumul de apă şi reduce generarea de CO2 de 2,5 ori
- Cu fiecare tonă de plastic reciclat se economisesc între 700 şi 800 de tone de petrol brut
- Din deşeurile de ambalaje din plastic se obţin: fibre pentru covoare, material de umplutură pentru jucăriile din pluş, materiale izolatoare pentru saci de dormit, carcase pentru CD-uri
- Se pot recicla recipientele pentru băuturi, cele pentru produse lactate, ale produselor cosmetice şi detergenţilor, caserolele din plastic şi polistiren şi pungile de plastic
- Nu se colectează selectiv capacele recipientelor care nu sunt din plastic, ghivecele de plastic, produsele mixte (combinaţii de plastic şi metal)
Hârtia
- O tonă de deşeuri de hârtie salvează cinci arbori cu o vechime de 80-100 de ani, sau aproximativ cinci metri cubi de masă lemnoasă necesară fabricării unei cantităţi echivalentă de celuloză
- Economie de energie: prelucrarea maculaturii se realizează cu un consum energetice de 2-3 ori mai redus decât în cazul folosirii fibrelor celulozice
- Un copac absoarbe până la 27 de kilograme de substanţe poluante într-un an
- Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hârtie
- Se pot recicla ambalajele de hârtie şi carton, cutiile de carton pentru băuturi
- Nu se colectează selectiv hârtia cerată şi produsele mixte (hârtie combinată cu metal)
Sticla
- Reciclarea unei tone de ambalaj din sticlă permite economisirea a 660 kg de nisip, consumul de energie al unui locuitor timp de o lună, consumul menajer de apă al unui locuitor pe o perioadă de patru zile
- Se pot colecta selectiv sticlele de băuturi şi recipientele de produse alimentare, dar nu şi geamurile, oglinzile, ghivecele, becurile şi paharele.
Metalul
- Metalul se aruncă în aceeaşi pubelă cu plasticul, cea marcată cu culoarea galben
- Se reciclează dozele de băuturi şi recipientele de conserve (Sursa: EcoRom)
În fiecare vineri, evz.ro vă oferă o lecţie de ecologie.