Poliţiştii din toată ţara vor ieşi în stradă după Sărbătorile de Paşte
- Adam Popescu
- 25 martie 2010, 12:51
Poliţiştii din întreaga ţară, afiliaţi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), vor organiza ample acţiuni de protest în stradă după Sărbătorile de Paşte. Este posibil ca aceştia să boicoteze de Paşte şi acţiunile de asigurare a ordinii şi liniştii publice.
Anunţul a fost făcut astăzi la Iaşi de vicepreşedintele SNPPC. „Nu am organizat astăzi în toată ţara proteste de genul celui care s-a ţinut la Iaşi pentru că am dorit ca poliţiştii să se bucure de ziua lor însă după Sărbătorile de Paşte poliţiştii din întreaga ţară vor ieşi în stradă”, a declarat vicepreşedintele SNPPC, comisar Dănuţ Dobreanu.
Lista cu revendicări înaintată prefectului
Astăzi, de Ziua Poliţiei Române, aproximativ 200 de poliţişti ieşeni au protestat în faţa Prefecturii Iaşi, în intervalul orar 09.00 – 10.30. Poliţiştii au venit pregătiţi cu pancarte cu mesajele: „SOS. Posturile de poliţie comunale”, „Legea pensiilor şi cea a salarizării unitare, motiv de panică şi dezbinare”, „Al 13 –lea salariu....250 de lei de Paştele acesta, restul când? Unii da, alţii ba”, şi au strigat „Hoţii!”, „Ruşine, ruşine să vă fie!”. Lista cu revendicări a fost prezentată prefectului de Iaşi Dragomir Tomaseschi. „Principala noastră nemulţumire este legată de subfinanţarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, de aici pornesc toate. S-a ajuns ca secţiile de poliţie să fie înfiinţate de primării iar cei de la Bucureşti să vină în control, la controale se pricep, la management nu. Ne confruntăm cu lipsa materialelor consumabile, lipsa din dotare a maşinilor, dacă nu ne dau 4X4 vrem măcar „Aro” pentru poliţia judiciară. Avem şi revendicări nesoluţionate din anul 2008, neacordarea asistenţei juridice pentru poliţiştii care sunt ultragiaţi. Numai la Iaşi avem 273 de agenţi cu studii superioare, peste 80% din documentele folosite în dosare de procuror sunt făcute de poliţişti dar nu avem sporurile pe care le au procurorii. Decizia de a nu acorda cel de-al XIII-lea salariu în integralitate a pus capac la toate. Ministerul Finanţelor a atras atenţia MAI ca al XIII-lea salariu să fie calculat la nivelul salariului din decembrie, când poliţiştii au fost trimişi în concediu forţat fără plată timp de trei zile”, a declarat Vasile Ciuhureanu, preşedintele SNPPC Iaşi. Acesta a anunţat că există posibilitatea ca poliţiştii să nu primească deloc nici cel de-al XIII-lea salariu. „Ne-au promis că vom primi 250 de lei de Paşte şi restul la Paştele Cailor. E posibil să nu primim nici aceşti 250 de lei. Îi anunţăm pe guvernanţi că vor avea o primăvară şi o vară fierbinte, lucrurile nu vor rămâne aşa, se poate ajunge ca poliţiştii să nu participe la asigurarea măsurilor de ordine de Sfintele Paşti”, a adăugat Ciuhureanu.