DEBUT LITERAR. Jurnalistul care „îşi pune singur miere în ceai”, editor coordonator la cotidianul „Evenimentul zilei”, şi-a lansat sâmbătă, la Hunedoara, primul său volum de poezii.

Despre Călin Hera prea puţini sunt cei care ştiu că nu este doar un jurnalist, ci şi un poet. A descoperit plăcerea de a scrie încă de pe vremea-n care era licean, la Hunedoara, în oraşul natal. Tot aici s-a întâlnit cu poetul Eugen Evu, cel care l-a invitat să participe la cenaclul „Lucian Blaga” din oraş.

Lansare cu prietenii

Sâmbăta, la amiază. Castelul Corvinilor îşi primeşte ca de obicei sutele de turişti veniţi să-i vadă măreţia. În curtea castelului, stă deschisă uşa fostei crame a familiei Corvinilor, multă vreme închisă, acum restaurată şi refuncţionalizată cu o expoziţie de piese dacice. Aici, vreo 40 de persoane de toate vârstele stau cu ochii aţintiţi spre un individ cuprins de emoţia debutului.

Toţi cei din asistenţă îi sunt cunoscuţi, majoritatea îi sunt buni prieteni şi toţi aşteaptă să vadă ce are de spus jurnalistul Călin Hera despre cartea poetului Călin Hera.

Reportaj şi fotografie, codificate poetic

„De la bun început am observat un lucru: Călin era un poet aparte. Avea o anumită inocenţă, un ton jucăuş în cuvinte, o percepţie ludică a lumii. Era un adept al ironiei, evitând astfel gravitatea realităţilor despre care scria. Poezia lui este ca un album în care-şi prinde lumea. E o conştiinţă poetică înnăscută dominată de natură şi suflet. Călin nu era acel poet care făcea, prin poezie, un act de rezistenţă, pe acea vreme. El este un cugetător înnăscut, iar acest lucru i se trage de la Sorescu, dar, mai ales, de la Geo Dumitrescu (fiecare are un model, mărturisit sau nu). Călin are o evoluţie frumoasă, face reportaj şi fotografie într-o formă codificată poetic. Are şi codul lui semantic bine ascuns în limbaj, plus o înţelepciune aparte”, sună caracterizarea făcută de Eugen Evu, primul mentor al lui Călin.

Volum care obligă la încă unul

În postfaţa pe care o semnează pentru volumul „Îmi pun singur miere în ceai”, scriitorul Mihail Gălăţanu îi cere lui Călin Hera să „recidiveze” de cel puţin încă două ori, pentru ca el să înceapă „să însemne ceva”. Gălăţanu îşi argumentează părerea, pentru EVZ: „Poezia este, într-un fel, ca o tragere de noapte. Instrumentul cu care tragi are nevoie de o reglare pentru ca la o a doua tragere să aibă mai multe şanse de a-şi nimeri ţinta. Prima apariţie este reperul după care se reglează a doua încercare şi tot aşa. Ar fi şansa lui Călin Hera de a adânci o temă anume, de a aborda o altă temă, de a lucra cu un alt procedeu stilistic predominant. În cazul lui, un debut relativ târziu, avem de-a face cu mai multe perioade ale devenirii sale poetice. Ştiu, Călin e cunoscut ca jurnalist, dar la început a fost poet. Mulţi privesc poezia ca pe o slăbiciune. Nu e adevărat! Poezia e, de fapt, o forţă a exprimării”.

Nostalgii şi ironie

Alexandru Cistelecan, autorul prefaţei volumului, mărturiseşte că îl cunoaşte prea puţin pe autor pentru a-l putea „strânge” în câteva „cuvinte-cheie”, dar despre poezia lui poate spune că e „un amestec homeopatic de melancolie şi umor, de nostalgii şi ironie”. „Când am parcurs primele scrieri poetice ale lui Călin Hera eram prea ocupat să le înţeleg, ca să fiu atent la trăirile mele, dar cred că melancolia lui discretă m-a contaminat fără să bag de seamă”, conchide Cistelecan. „Când am parcurs primele scrieri poetice ale lui Călin Hera eram prea ocupat să le înţeleg, dar cred că melancolia lui discretă m-a contaminat fără să bag de seamă.” ALEXANDRU CISTELECAN, critic literar

INTERVIU

„Mi se întâmplă să visez versuri”

EVZ: De ce l-ai ţinut ascuns atâta vreme pe poetul Călin Hera? Călin Hera: Nu l-am ţinut ascuns. M-am născut, ca tot românul, poet. Primele versuri, pe care şi acum le consider „OK”, le-am scris pe la 16-17 ani, cam de când am început să frecventez cenaclul lui Eugen Evu. Apoi, am început să public prin reviste literare, să iau câteva premii. Au urmat armata - perioadă foarte prolifică din punct de vedere literar - şi studenţia. Am avut şi norocul să fiu încurajat de critici şi scri itori precum Radu G. Ţeposu şi Alexandru Cistelecan. Ce te-a făcut să-l scoţi acum în faţă? În carte am adunat poeme din toate perioadele amintite anterior, pe care am încercat să le „omogenizez” cu poeme scrise în ultimul an, când ceva, nu ştiu exact ce anume, m-a iscat din nou.

Se întâmplă cumva, vreodată, ca jurnalistul Călin Hera să aibă dispute, polemici, contradicţii cu poetul Călin Hera? Cum se manifestă ele cel mai des? Sper că n-am ajuns să am mai multe personalităţi. Sunt la fel şi când scriu poeme sau proză arhiscurtă, şi când scriu editoriale. În ultimul caz, s-ar putea să fie indignarea mai mare, fiindcă trebuie să mă refer, de exemplu, la năzbâtiile guvernului. Când mai ai timp să scrii poezie? De multe ori mi se întâmplă să visez versuri. Atunci mă trezesc şi transcriu. Când se întâmplă, se întâmplă la trei dimineaţa. Asta e ora mea. Apoi, las să treacă două-trei zile până să mă uit peste mâzgăleli din care, după rescrieri, uneori nu rămâne mai mult decât câte un cuvânt. Îţi mai pui singur miere în ceai? Din fericire, şi atunci când îmi pun singur miere în ceai, nu-l beau singur. Nu am eu suficient ceai câtă miere aş putea pune în el.