Pelerinul român de moaște a fost mai în siguranță anul acesta, semn că a învățat din experiențele trecute. Raclele cu rămășițele sfântului Dumitru și ale Sfântului Ierarh Calinic au adunat din nou mii de credincioși la București, iar coada a șerpuit pe câțiva kilometri.

Razele soarelui cad oblic, desenând umbre prelungi, umbrele resemnării de toamnă, dar agitația care însoțește alaiul pelerinilor transmite decorului o notă de optimism care expandează odată cu apropierea de raclă, pe bulevardul Coșbuc, cum vii dintre Mitropolie spre Unirii.

Sunt oameni simpli, încărcați cu greutăți, cu nereușite și necazuri mari. Oameni care șiau răspuns la întrebările existen țiale în momentul în care au pășit pe drumul credinței. Mulți trag nădejdea că Dumnezeu îi va vindeca de boli sau că îi va scăpa de sărăcie. Unii speră într-o viață mai bună pentru copiii dezrădăcinați, plecați în cele patru zări. Cine are morti, dă de pomană de-ale gurii. Fiecare cu socotelile lui.

Un bătrân venerabil încearcă să explice minunile sfântului Dumitru, dar se încurcă în amănunte și este imediat taxat. Mai mulți preoți distribuie DVDuri cu muzică duhovnicească și îi binecuvântează pe creștini. Bătrânele vorbesc despre varză, doar e sezonul ei. E un soi de babilon românesc care adună laolaltă toate provinciile istorice și dialectele lor, iar forfota generală pare să se contopească într-un murmur intonat pe toate vocile neamului.

 

Fețe de sfinți

Sus, la Mitropolie, atmosfera se schimbă. Preoți cu fețe de sfinți se intersectează și se salută ca într-o scenă din Quo Vadis. „Constantine”, spune po liticos unul dintre ei. „Matei”, îi răspunde celălalt. Apoi se îndepărtează cu pași divini și cu privirea pierdută în gol, precum două universuri care funcționează după reguli proprii.

Lângă butoaiele cu apă sfințită e coadă în toată regula. De 4 lei poți cumpăra un recipient ștanțat cu însemnele Mitropoliei. Credincioșii se stropesc pe păr și pe frunte, ca să-și limpezeasca mintea, iar toată lumea are flori galbene și vorbește aproape în șoaptă. Deși filmatul și fotografiatul sunt interzise, mai mulți bătrâni se imortalizează în fața raclei, după sesiunea de sărutat moaște, apoi se îndepărtează încărcați de o energie invizibilă.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (popular, Dumitru), Izvorâtorul de mir, prăznuit vinerea trecută de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. A fost ucis în ziua de 26 octombrie pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei. În tradiţia populară, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir este patronul păstorilor şi vestitorul iernii. Sfântul Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).

Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, fapt care l-a mâniat foarte tare. Aşa că, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Au dormit prin biserici și gări

Lângă clădirea Mitropoliei, - rezemate, practic, de ea - câteva măicuțe privesc mirate graba omului modern. Par desprinse din timpuri străvechi şi nu înţeleg moravurile noi, deşi în locul bocceluţelor clasice au lângă ele genţi de pescuit, pe care scrie „fishing”. Vorbesc într-o limbă ciudată, împănată, din când în când, de cuvinte româneşti. Spun că sunt din apropiere de Cernăuţi și că sunt plecate de mai bine de două săptămâni de acasă.

Au fost și la Iași, la sfânta Paraschieva, şi apoi au venit spre Capitală. E un itinerariu pe care îl practică de foarte mulți ani. Una dintre ele, Floarea, povestește cum a fost închisă de comunişti alături de bărbat, pentru că au încercat să îşi viziteze rubedeniile de lângă Suceava.

Măicutele par rupte de oboseală. Drumul l-au făcut cum au putut. Au mai dormit prin biserici, prin gări… Dar spun că sunt învăţate cu greutăţile. Le întreb, într-o doară, dacă mai speră să vadă România Mare, dar privirile lor crâncene îmi răspund mut ca la o întrebare prea dureroasă pentru a fi răsplătită prin cuvinte. Ele au venit la București pentru sfinți. Iar sfinții sunt doar în cer...