Închisoare pentru promovarea de idei antiromânești - proiect inedit în Parlament
- Ionel Dancu
- 29 iunie 2018, 18:10
Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi, prevede un proiect de lege depus, joi, în Senat.
Antiromânismul este definit în propunerea legislativă drept „percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor”.
Propunerea legislativă a fost semnată de 33 de senatori și deputați din PSD, PNL, USR și PMP.
Proiectul urmează să intre la dezbatere și vot în Senat, în calitate de primă cameră sesizată, după care va merge la Camera Deputaților, for decizional.
Legea nu intră în vigoare până când nu este publicată în Monitorul Oficial al României.
Distribuirea sau punerea la dispoziţie publicului de materiale antiromâneşti se pedepseşte și mai aspru: închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, potrivit proiectului.
Materialele antiromâneşti sunt, potrivit legii, „imagini, mesaje text, conţinut audio-video, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antiromânismul”.
Confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti constituie infracțiunie și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi dar nu se consideră infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau educaţiei, sau în scopul dezbaterilor unor aspecte de interes public, mai prevede proiectul depus în Senat.
Simbolurile antiromâneşti enumerate în proiectul legislativ sunt următoarele: „drapele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antiromânismul”.
Cea mai grea pedeapsă prevăzută de lege este pentru „iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, dar şi aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizaţii”, fapte care se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit propunerii legislative, o organizaţie cu caracter antiromânesc este „orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antiromâneşti. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilot nr 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orive alte persoane juridice care intră sub incidenţa prezentei legi".