România este pe primul loc în Europa la naşterile făcute de tinere aflate în perioada adolescenţei
- Cosmin Nachiu
- 29 martie 2018, 17:33
Eurostat a publicat o statistică despre naşterile de copii în Uniunea Europeană în anul 2016. În urmă cu doi ani în întreaga Uniune Europeană s-au născut 5,1 milioane de bebeluşi, din care aproape jumătate, 2,4 milioane, au fost aduşi pe lume de femei aflate la prima de naştere.
În ceea ce priveşte România, în anul 2016 s-au născut 200.000 de copii, 4% din numărul total din UE, din care 106.000 de către femei aflate la prima naştere. În ceea ce priveşte vârsta medie la care femeile fac prima naştere aceasta este de 29 de ani la nivelul UE. La acest capitol, România înregistrează una dintre cele mai mici medii de vârstă a femeilor, 26,4 ani, aflându-se pe locul doi la acest capitol, după Bulgaria unde femeile nasc primul copil la 26 de ani.
Locul în clasament al ţării noastre este influenţat însă de o altă statitică, referitoare la numărul de tinere care devin mame în perioada adolescenţei, considerată a fi înainte de vârsta de 20 de ani. Astfel, statitica arată că 14,2% din femeile care aduc pentru prima oară pe lume un copil au până în 20 de ani în momentul naşterii, clasându-ne astfel pe primul loc în Europa la acest capitol. Suntem urmaţi în clasament de Bulgaria, unde 13,6% din primele naşteri se fac în perioada adolescenţei.
În ceea ce priveşte fertilitatea, media europeană este 1,6 naşteri pentru o femeie, cele mai mari cifre înregistrându-se în Franta (1,92 naşteri pentru o femeie), Suedia (1,85 naşteri pentru o femeie) şi Irlanda (1,81 naşteri pentru o femeie). Cele mai mici rate ale fertilităţii se înregistrează în Italia şi Spania (1,34 naşteri pentru o femeie) şi Portugalia (1,36 naşteri pentru o femeie). România se plaseată în acest clasament peste media europeană, cu o medie de 1,64 naşteri pentru fiecare femeie.