Ședință de urgență PSD - ALDE după comunicatul SUA despre legile justiției. SURSE: Intențiile lui Dragnea și Tăriceanu

Ședință de urgență PSD - ALDE după comunicatul SUA despre legile justiției. SURSE: Intențiile lui Dragnea și Tăriceanu

Surse din coaliția de guvernare au declarat, marți dimineață, pentru EVZ, că președinții PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, iau în calcul posibilitatea transmiterii unui răspuns comun către Statele Unite ale Americii, din postura lor de președinți ai Camerei Deputaților și Senatului. O ședință de urgență are loc în acest moment în biroul lui Tăriceanu. Departamentul de Stat al SUA a dat luni un comunicat de presă în care apreciază că proiectul de modificare a legilor justiției ar afecta lupta împotriva corupției.

În biroul lui Tăriceanu de la Senat se mai află ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu. La discuții au mai participat, printre alții, președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, precum și secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.

Surse social-democrate au spus EVZ că și în PSD este programată o celulă de criză pentru ora 12.00.

Departamentul de Stat al SUA a comunicat, luni, că „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislaţie ce ar putea submina lupta împotriva corupţiei şi slăbi independenţa sistemului judiciar în România", potrivit unei declaraţii de presă intitulată "România - propuneri ce afectează independenţa sistemului judiciar" şi care aparţine purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat Heather Nauert. 

Această legislaţie, "propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituţii judiciare puternice protejate de interferenţa politică", notează Statele Unite. De asemenea, SUA "îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei".