Manuscrise de o valoare inestimabilă, din epoca Renașterii, distruse într-un incendiu

Manuscrise de o valoare inestimabilă, din epoca Renașterii, distruse într-un incendiu

Trei persoane au murit și mai multe manuscrise originale de o valoare inestimabilă, din epoca Renașterii, au fost distruse într-un incendiu izbucnit într-o clădire monument istoric. Incidentul a avut loc în orașul Cosenza din sudul Italiei.

 

Victimele nu au fost încă identificate, dar se presupuse că ar fi doi bărbați și o femeie fără adăpost, care intraseră ilegal în apartamentul situat la etajul trei al unei clădiri din centrul orașului, conform agenției italiene de știri ANSA.

Incendiul a izbucnit vineri după-amiază la etajul unde erau păstrate scrierile savantului Bernardino Telesio, din secolul 16.

Telesio, care s-a născut la Cosenza, este considerat unul dintre părinții filosofiei moderne. La rândul său, acesta a fost inspirat de învățăturile lui Aristotel. Scrierile sale au fost considerate eretice și au fost interzise de Biserica Catolică.

Flăcările au distrus prima ediție a operei sale cele mai importante, De rerum natura iuxta propria principia (Despre natura lucrurilor potrivit cu principiile lor), precum și alte manuscrise și pergamente.

Pompierii cercetează cauza incendiului, dar ipoteza cea mai probabilă este o scurgere de gaz de la o butelie folosită de cei trei intruși. Nu este prima dată când persoane fără adăpost, de multe ori cu probleme de sănătate mintală și ostile poliției, intră în imobile fără pază, conform ANSA.

„Astăzi, Cosenza este doliu pentru cele trei victime și pentru pierderea a 500 de ani de istorie,“ a declarat agenției ANSA Roberto Bilotti, proprietarul clădirii și a manuscriselor pierdute.

 

Ne puteți urmări și pe Google News