CONDIȚII INUMANE de muncă în Rusia! 17 muncitori care au lucrat la construcția stadioanelor pentru Mondialul din 2018 AU MURIT
- Daniel Spasov
- 14 iunie 2017, 15:55
Potrivit unui raport întocmit de „Human Rights Watch”, cel puțin 17 muncitori care au lucrat pe șantierele arenelor din Rusia și-au pierdut viața. Toți cei decedați au fost trimiși de regimul lui Kim Jong-un, iar în tot acest timp s-au înregistrat și abuzuri.
Rusia se pregătește pentru găzduirea a două dintre cele mai importante evenimente fotbalistice: Cupa Confederațiilor și Campionatul Mondial. Printre muncitori se află și nord-coreeni, iar 17 dintre aceștia și-au pierdut viața pe șantierele stadioanelor.
Cei de la „Human Rights Watch” au semnalat că muncitorii erau obligați să lucreze cel puțin 17 ore pe zi, iar mulți dintre ei au avut de înfruntat abuzuri și exploatări. Remunerația muncitorilor se ridică la doar 50 de euro cenți pe oră. Aceștia se odihneau pe term scurt în containere, și, potrivit acestui raport, cauzele care au condus la decesul celor 17 persoane au fost electrocutare, căderea de la înălțime sau stopul cardiac.
Sursa citată acuză FIFA că nu a monitorizat cu atenție șantierele din Rusia, acuzând forul mondial de transparență. Raportul de 34 de pagini contestă modul în care s-au desfășurat lucrările pentru cele 12 stadione pe care Rusia le ridică în vederea Campionatului Mondial din 2012.
Din păcate, Rusia nu este străină de acest tip de tragedii. 70 de persoane și-au pierdut viața în timpul pregătirii Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014. „Ar trebui să fie un apel de trezire. Ei trebuiau să învețe din experiența de la Soci. Ei ar trebui să învețe din asta. Dacă te uiți la ce s-a întâmplat acolo, cele mai multe accidente și decese s-au întâmplat spre sfârșitul construcției. Ei ar fi trebuit să știe mai bine de data asta”, a reacționat Ambet Yuson, secretarul general al sindicatului muncitorilor din Europa.