Avertizare MAE pentru români. Risc maxim de incendii în Portugalia
- Lucian Ionescu
- 13 septembrie 2019, 21:34
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, vineri, un comunicat de presă prin care averizează pe toţi cetăţenii români care se află sau doresc să tranziteze Portugalia, că în această ţară există risc maxim de declanşare a incendiilor de vegetaţie. Avertizarea este valabilă până duminică, dar se poate prelungi.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că, urmare anunţului Institutului local pentru Mare şi Atmosferă (IPMA), pe fondul temperaturilor ridicate şi a intensificării vântului, până duminică, există un risc maxim de declanşare a incendiilor de vegetaţie.
Avertizarea este valabilă pentru districtele Braganca, Viseu, Porto, Guarda, Coimbra, Castelo Branco, Leiria, Santarem, Portalegre, Beja, Faro şi pentru zonele adiacente acestor districte.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, arată un comunicat MAE, potrivit Agerpres.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351. 927.411.628.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.ipma.pt, lisabona.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Republica Portugheză şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, se arată în comunicatul MAE.