Clipe de coșmar la Satu Mare! S-a prăbușit fațada unui hotel
- Surcel Vasile
- 13 septembrie 2019, 15:16
Fațada unui vechi hotel din Satu Mare s-a prăbuşit pe trotuar. Imaginile dezastrului au fost surprinse de un trecător.
Momente incredibile petrecute în centrul municipiului Satu Mare: faţada unui vechi hotel a cedat şi s-a prăbuşit pe trotuar. Din fericire nimeni nu a fost rănit, pentru că poliţiştii izolaseră zona.
Incidentul a avut loc în Piaţa Libertăţii din oraș. Încă de după amiază, angajaţii hotelului au auzit zgomote ciudate iar apoi au observat cum partea de sus a faţadei imobilului este pe cale să cedeze.
Au sunat la poliţie şi la pompieri, iar zona a fost imediat izolată. După lăsarea serii, inevitabilul s-a produs. Bucăţi mari din faţadă s-au prăbuşit pe trotuar.
De frica unei tragedii, poliţiştii au decis să evacueze şi toate terasele din zonă chiar cu puţin timp înainte de momentul prăbuşirii.
Incidente similare, dar de amploare mai mică, au mai avut loc în Piața Libertății. Tencuială de pe clădirile istorice a mai căzut pe trotuare, punând în pericol viața trecătorilor. Cel mai adesea, astfel de probleme sunt raportate imediat după perioadele cu ploi abundente.
De altfel, proprietarul hotelului a afirmat că apa care s-a infiltrat în acoperiş ar fi dus la prăbuşirea faţadei.
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/fatada-hotel-prabusita-satu-mare-294653.html?fbclid=IwAR1M-ZOt-aRQQLCVfQsZbPOcs0rpbLd4HJFAvtrQNTq91AIASm8R3re7b0w anunță că, după incident, pompierii s-au urcat şi ei pe acoperişul hotelului şi au îndepărtat toate bucăţile de zid care ameninţau să cadă pe trotuar. Până la urmă, a fost înlăturată aproape toată partea de sus a faţadei hotelului
Patronul hotelului spune că deţine clădirea de circa 25 de ani, însă imobilul este vechi de un secol şi are nevoie de reparaţii capitale.