Moment istoric pentru Casa Regală a României. Breaking News

Moment istoric pentru Casa Regală a României. Breaking News

România se pregătește de un eveniment special, în această toamnă. Familia regală negociază cu autoritățile din Elveția repatrierea osemintelor Reginei Mamă Elena. Acestea ar urma să fie depuse la Curtea de Argeș.

Prinţesă a Greciei şi a Danemarcei, Elena s-a căsătorit cu Principele Moştenitor Carol al II lea în 1921 şi l-a născut pe Mihai. Mariajul lor a fost o speranţă pentru dinastia română, care s-a spulberat însă  în 1925, când Carol a renunţat la prerogativele sale regale pentru a rămâne în străinătate cu amanta.

După acest moment, Principesa Elena s-a ocupat de educaţia fiului său, care a devenit rege la 5 ani şi 8 luni, după moartea Regelui Ferdinand.

Când a revenit în țară, în anul 1930, Carol a obligat-o pe Elena să părăsească România. Mai mult, i-a permis să își vadă fiul, pe Mihai, o singură dată pe an. Principesa Elena s-a stabilit la Florența. După înlăturarea lui Carol al II-lea, dictatorul Ion Antonescu i-a cerut să se întoarcă în țară şi i-a dat titlul de Regină Mamă și apelativul ”Majestate”.

Familia Regală dorește acum să aducă în țară osemintele Reginei Mame Elena din Elveția, ceremonia fiind programată pentru data de  19 octombrie, anul acesta. Mai exact, vor fi funeralii naționale: Regina Mamă Elena va fi înmormântată la Curtea de Argeș, alături de fiul Majestății Sale, Regele Mihai, informează TVR.