ERA MICĂ - MICĂ. Când a făcut 15 ani a primit cadou o revoluţie. Era în tabără şi asculta Europa liberă. Duce dorul eugeniilor şi pufuleţilor comunişti.

"Coincidenţa face ca, 22 decembrie, ziua în care eu am aflat de Revoluţia din ţara noastră, să fie chiar ziua mea de naştere. Mă aflam într-o tabară de matematică la Piatra Neamţ, eu fiind din Roman, din ţinutul lui Creangă. Eram cazaţi, noi "matematicienii" liceului în care eram boboc, într-o clădire, din câte îmi amintesc, mai veche, cu un pod în care în acea zi se adunaseră câţiva dintre cei ce-mi erau prieteni buni şi ascultau Radio Europa Liberă. Am intrat şi eu pâş-pâş. Mi s-a facut semn să păstrez tăcerea, şi am ascultat cu curiozitate una din vocile ce-mi erau foarte familiare, pentru că ai mei aveau un obicei acasă, în a asculta acest post, de ani buni", rememorează fosta "Zână a surprizelor" evenimentele de pe urma cărora avea să ajungă ceea ce e azi. Prima oară s-a gândit la mama ei decedată

"Când am priceput, cu puterea mea de înţelegere de atunci şi cu entuziasmul acelei vârste, că se schimbă ceva, ca aveam şansa la o libertate pe care n-aveam cum s-o intuiesc pe deplin, primul meu gând a fost de amărăciune. Că mama nu mai e în viaţă să trăiască momentul acela", îşi aduce aminte moldoveanca.

"Pe ea o pierdusem dintre noi cu câţiva ani înainte. Avea vârsta mea de azi, când s-a stins şi observ în prezent că ne asemănăm foarte mult. Un soi de răzvrătire o facea şi pe ea, odinioară, să meargă înainte, cu încăpăţânare, cu îndrazneala de a spune verde-n faţă ce gândeşte, aşa cum mi se întâmplă şi mie azi, pentru cauze în care cred. Mama a avut dintotdeauna partea ei de încrâncenare împotriva sistemului de dinainte de '89, a pierdut şanse de a se împlini profesional, visa să vadă lumea, gânduri fireşti pentru orice om cu mintea deschisa", se întristează soţia lui Ştefan Bănică.

Până să mai gândească ceva, a fost luată acasă

"Tata era, de asemenea, pe vremea aceea, un tip cu "gura prea mare", dar toată viaţa a fost un om valoros profesional şi a reuşit să rămână în picioare împotriva momentelor de furtună", îşi admiră Andreea părintele.

Revine, însă, la firul poveşti: "Gândul la mama a fost primul care mi-a trecut prin minte. Apoi, am fost luată acasă. Toţi părinţii au trimis pe cineva să ne aducă în grabă către casele noastre. Pe atunci nu existau telefoane mobile şi doar mirările din mintea noastră ne însoţeau până când cei maturi aveau să ne mai lămurească în legatură cu ceea ce se întampla în întreaga ţară". O zână parţial dezamăgită

Îşi aminteşte, înfrigurată, de maratonul revoluţionaro-publicistic al Televiziunii: "Cu toţi ne aducem aminte de transmisiunea TVR din care aflam veşti despre cei care nu mai erau printre noi şi e atât de pregnantă aceasta amintire în mintea mea, încât toate celelalte - ce se întâmpla pe străzi, zvonurile mai mult sau mai puţin adevărate, aduse de vecini din când în când, îngrijorările din familie - au trecut în plan secund. În comparaţie cu forţa micului ecran de la acel moment , celelalte imagini sunt neclare în mintea mea".

Andreea Marin Bănică e dezarmant de sinceră: "Ulterior, multe s-au schimbat. Am înţeles că sărăcia nu e nici pe departe pe cale de dispariţie pentru că democraţia ar rezolva-o, ci doar definiţiile se schimbă şi ai alte unelte pentru a supravieţui în jungla, uneori iluzorii, alteori însă şanse reale spre a afla mai multe, spre a trăi mai bine".

Ghinion. A ratat şansa să fie intelectuală

Nu crede ca ar fi avut şansa să se contureze ca om aşa cum este ea azi, în condiţiile de odinioară: "N-aş fi avut şansa de a duce mesajul meu atât de departe şi de a-mi pune vocaţia în practică, ajutând mult mai mulţi oameni decât mi-aş fi închipuit vreodată, împreună cu echipa mea, liberă să viseze şi să împlinească multe dintre aceste vise!". Habar n-are ce ar fi facut dacă nu s-ar fi schimbat vremurile, dar bănuieşte: "Eram fie profesor de matematică - după Revoluţie m-am îndreptat către Facultatea de Informatică , fie inginer". Acesta îi era, de altfel, drumul fixat de ambii parinţi. Nostalgii cu eugenii, Cico şi pufuleţi

"Ce-mi amintesc, totuşi, cu placere din România în care am crescut? Copilaria fără computer. Dar cu "De-a v-aţi ascunselea", "Raţele şi vânătorii", "Nouă pietre", "Săgeţi", "Flori, fete sau băieţi", fără zgârie-nori, dar cu grădina plină de minuni a bunicii şi prispele cu poveşti de la ţară", e Andreea puţin populistă şi atentă cu imaginea imaculată de divă. "Fără semi-preparate de import, dar cu "guma cu surprize" vândută pe sub mână la intrarea în şcoală, marmelada "vărsată" de prune pe care vânzătoarea ţi-o vindea "la polonic" la aprozar, sucul Cico, prăjiturile "cartofi", biscuiţii populari tari de-ţi rupeau dinţii, fasolea cu costiţă sau ghiveciul la borcan, parizerul, eugeniile, ciocolata cu rom, şerbetul şi bomboanele pentru pomul de iarnă, din care rămânea în brad doar hârtia, cu meşteşug aranjată după ce consumam pe furiş conţinutul delicios", continuă Andreea marin Bănică lista cu produse nostalgico-comuniste. Încheie poftind: "Şi… pufuleţii, parcă mai buni pe vremea aia ca niciodată. "Am înteles că libertatea nu era chiar aceea din visele noaste. Că venea "la pachet", cu destule bune intenţii prost întelese şi fapte acum permise, dar care răneau la fel de mult ca şi cele de dinainte de '89". Andreea Marin Bănică, moldoveancă din Roman Citiţi şi:

• Ce a făcut Florin Călinescu în decembrie 1989. Când şi de ce a stat în arest o noapte şi o zi