Sistemul de vot electronic le dă bătăi de cap deputaţilor. Pentru că, din greşeală, a apăsat un alt buton, deputatul PSD, Ion Burnei, a încins atmosfera şedinţei de plen.
Văzând că apare un alt nume decât cel al său, Burnei a alertat jurnaliştii, care s-au înghesuit în jurul parlamentarului să surprindă ,, flagrantul,, dar erau cât pe ce să rămână fără acreditări din cauza asta.
Prezent în sala de plen, secretarul general Gheorghe Barbu s-a deplasat la banca deputatului cu pricina să pună capăt conflictului. Supărat că jurnaliştii au depăşit spaţiul destinat exercitării activităţii lor, secretarul general i-a ameninţat că le suspendă acreditările dacă nu stau în spatele sălii de plen, aşa cum ar trebui. ,, Au mai fost discuţii şi săptămâna trecută, au fost chiar demonstraţii practice la care au aprticipat liderii opoziţiei,, a spus Barbu, explicând că atunci când se apasă pe un anumit buton se vede numele celui care intenţionează să ia cuvântul. ,, Am făcut demonstraţii cu butonul apăsat, au văzut că nu se influenţează în nici un fel votul,, a mai spus Barbu. În cele din urmă, după ce şi alţi colegi au observat că pe aparatele amplasate pe băncile lor apar numele celor care doresc să vorbească, spiritele s-au liniştit