SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (X)

Vladimir Tism ăneanu
6 noiembrie 2011, 23:26

Cum devine fiul unui autocrat comunist versiunea contemporană a lui Caligula? Ce legătură există între adolescenţa, poate chiar copilăria timpurie, şi momentul când ajunge aproape de puterea absolută? Cum, când şi prin ce canale îmbrăţişează el himerele de care se serveşte regimul?

Intrarea la facultate în 1970 a însemnat o recompunere de profil politic pentru Nicu Ceauşescu. Băiatul hiper-răsfăţat şi puţin isteroid din şcoală, cel care încă pe la 16 ani mai obişnuia să tragă fetele de păr pe coridoare, era acum pregătit să devină un activist devotat, un exemplar promotor al "normelor eticii şi echităţii socialiste" (aplicate întotdeauna altora). Ca elev, Nicu nu era un rebel, ci mai degrabă un puber imprevizibil, inhibat şi complexat.

Odată ieşit din adăpostul liceal, în care îşi putea îngădui "distracţiile" descrise mai sus, impermeabil la priviri critice, Nicu păşea în lume. Încetau, măcar aparent, furorile adolescentine. Se punea capăt vechilor amiciţii, începeau "prieteniile" cu politrucii recrutaţi pe bază de dosar, servilism şi devotament necondiţionat. În anul doi de facultate Nicu era de-acum vicepreşedinte al Consiliului Asociaţiei Studenţilor pe Universitatea din Bucureşti. În anul trei era propus pentru poziţia de vicepreşedinte pe Centrul Universitar Bucureşti. Preşedinte era Ion Sasu, asistent la Facultatea de Filosofie, ulterior director al Centrului de Cercetări pentru Tineret şi, un timp, şef de cabinet al Elenei Ceauşescu. După 1990, Sasu a fost unul dintre liderii Partidului Socialist al Muncii, împreună cu un alt favorit al lui Nicu, Tudor Mohora. Era perioada în care urca vertiginos în aparatul UASR Ion Traian Ştefănescu, asistent la Facultatea de Drept, un activist inteligent, cinic şi extrem de arogant. Arivist perfect şi oportunist desăvârşit, Traian Ştefănescu l-a cultivat pe Nicu cu asiduitate. Împreună au ticluit schimbarea numelui or ganizaţiei din UASR în UASCR. Revista "Universitas" devenea "Universitatea Comunista". Marţian Dan, omul lui Iliescu, era eliminat din fruntea UTC, rămânea simplu lector de socialism la Facultatea de Istorie, în locul său ajungea omul lui Nicu, Traian Ştefănescu.

Se forma un grup de presiune susţinut direct de către cel care apărea tot mai insistent propulsat pe o direcţie ascendentă în partid. Conducerea UASCR îi revenea lui Constantin Boştină, ulterior şef al Cancelariei CC al PCR, unul dintre oamenii de mare încredere ai cuplului dictatorial. Alt activist important direct legat de Nicu era Pantelimon Găvănescu. Pe el îl va înlocui Nicu în funcţia de ministru al tineretului în 1983. La conferinţa pe universitate din primăvara anului 1973, o singură persoană a votat împotriva propunerii ca Nicu să devină vice preşedinte pe Centrul Universitar şi, mai departe, pe ţară. Era fosta sa colegă de clasă, Nadia Badrus, studentă la sociologie. A fost acuzată de către Vasile Bontaş (asistent la matematică si unul dintre ştabii UASCR) că şi-a încălcat mandatul. Nadia şi-a justificat poziţia spunând că îl cunoaşte pe Nicu din liceu, că nu-l consideră suficient de matur pentru o asemenea funcţie. S-a cerut excluderea ei din ASC ceea ce implica automat exmatricularea. Când Gheorghe Badrus, ambasador la Moscova, tatăl ei adoptiv, fost adjunct al lui Iliescu la Secţia de Propagandă, s-a întâlnit cu Traian Ştefănescu, acesta i-a spus că este vorba de "cel mic" şi că nu e nimic de făcut. În fine, Nadia a fost primită de Ion Sasu care a dovedit un fel de "omenie", ea a recunoscut că nu ştia de fapt ce face, că a comis un gest iraţional când a votat cum a votat. Incidentul a fost închis, dar Nadia a rămas marcată pe viaţă de acele clipe de teroare. Povestesc acest episod pentru a lumina profilul psihologic a lui Nicu: orgoliul hipertrofiat, dorinţa de revanşă, ostilitatea în raport cu oricine se îndoia de vocaţia sa de conducător.

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 16 decembrie 2024. 2025, perioade de evitat

Catastrofă în Marea Neagră. Au așteptat ajutor patru ore, apoi s-au scufundat

Ajunsese să creadă în aceste ficţiuni glorificatoare. Minciuna sistemului cotropise şi subjugase universul său sufletesc. Delirul ideologic era omniprezent, infesta întregul spaţiu social şi spiritual. Ne-am reîntâlnit de câteva ori în anii facultăţii. Când, în "Viaţa Studenţească" (condusă de poetul stalinist Niculae Stoian) a apărut, prin 1973, un articolaş anonim în care se denunţa "debandada anarhică" de la o şedinţă ASC a anului II de la filosofie, inclusiv referatul ţinut de studentul George Purdea (cel care avea să-l traducă pe Karl Jaspers în colecţia "Idei Contemporane"), a urmat o mini-furtună. Eram blamaţi, în acel text, drept gură-cască, doi vicepreşedinţi ai consiliului pe facultate, Gheorghe Pişcoci şi cu mine. Precizez că nu erau funcţii de nomenklatură şi că eram aleşi chiar de către colegii noştri. Comentariile la acest articol sunt suspendate! Citiţi şi: