AMINTIRI DIN COMUNISM.Fără să apară vreodată la TV, în ultimii ani de dictatură, o formaţie de lăutari a cucerit ţara. Proletarii se îngrămădeau ca la moaşte. Era cenaclul lor."Prinţişorul meu". "Mama mea e florăreasă". "Se mărită Mona mea". "S-a rupt lanţul de iubire".

La jumătatea anilor '80, la petrecerile de apartament din cartierele mun­citoreşti cânta o singură for­maţie. Magnetofonul avea o singură bandă care mergea încontinuu, până fierbea transformatorul. De la casetofon se auzeau aceleaşi ritmuri greceşti cu versuri româneşti."Mona", "Claudia", "S-a rupt lanţul de iubire" sau "La o masă mai retrasă" erau un fel de manele mult mai spălate decât sunt cele de azi. Salam, Minune sau Vijelie sunt regii emisiunilor de divertisment, angajaţi permanenţi să ofere bâţâială românului iubitor de lanţ de aur şi grătar în faţa scării. Pe timpul lui Ceauşescu, Azur nu s-a zărit nicio secundă printre găurile macrameurilor care curgeau pe jumătate din ecranul televizorului alb-negru. "Noi eram altfel. Şi să zic un lucru, poate adună ei lume la concerte, dar nu blochează circulaţia, aşa cum făceam noi când se auzea că suntem în oraş", spune fălos Nelu Vlad, un fel de John Lennon pentru Azur. "Gata, mă apuc de cântat" Nelu Vlad se descrie ca fiind omul care a inventat reţeta de cântece de petrecere decente, "nu chiar manele". Instru­mentiştii s-au mai schimbat de-a lungul anilor, el, vocalistul, a rămas. Înainte de Azur a vrut să se facă miliţian, însă regimul l-a lăsat fără epoleţi şi caschetă. Comuniştii l-au dat afară din Academie şi îi pregăteau un loc de muncă în industrie. Însă, într-o noapte, i se aprinde beculeţul. "Eram la o nuntă, cu nevastă-mea. Acolo era o formaţie care cânta incredibil de prost! Mi-a venit ideea şi i-am zis lu nevastă-mea: «Gata, mă apuc de cântat» - «Cum, păi nu te-am auzit niciodată». «Lasă, ai să mă auzi'", povesteşte Nelu Vlad. Avea 27 de ani şi se uita ca mâţa-n calendar pe partitură. Şi ce dacă, fierbea dorinţa în Nelu. A scos toţi banii pe care îi strânsese pe CEC şi s-a dus ţintă în uşa magazinului cu instrumente."Am cumpărat o staţie de amplificare, «Made in RDG», tobe, o orgă şi un acordeon. Am început cu acordeonul. Autodidact", încheie, ferm, fostul student la Miliţie, viitor acordeonist. "Unde eram, era ca la Sf. Parascheva" A găsit imediat şi oameni pentru celelalte instrumente, iar pentru că el era omul cu sculele şi ideea, hotărăşte că are responsabilitatea să dea numele formaţiei: "am o slăbiciune la bleu, dar nu puteam să-i spun aşa. Ştiam că în latină e «azur». Aşa a rămas". La începutul anilor '80, Nelu Vlad şi Azur îşi bagă sculele în priză în restaurantul brăilean Rubin şi îşi pun în cap să cânte de să danszeze fripturile din farfurie pe ritmuri greceşti. Într-un an, Nelu Vlad se laudă că, datorită lor, Rubin a devenit, dintr-o bodegă, un restaurant de lux, unde rezervările ajungeau la suta de lei. Impresarii i-au mirosit, au scos o casetă şi aia a fost. "De atunci a început totul, spectacolele. În orice oraş intram, era ca la Sfânta Parascheva. Oraşul paraliza, poliţia călare era în dispozitiv. «Vine Azurul, se ştia». În Sala Polivalentă era plin, iar afară sperau să intre încă 9 - 10.000 de oameni." În trei zile de concerte făceau bani cât pentru un sfert de Dacie. POSTERE DIN EPOCA DE AUR Marketingul a început şi s-a terminat în cadă

Fanii habar n-aveau cum arată. "Dacă ar fi ştiut că eu sunt Nelu Vlad de la Azur, m-ar fi devorat pe stradă. Aşa puteam să mă plimb liniştit, o perioadă a fost cumva un avantaj", analizează la rece Nelu Vlad. Dar parcă nici aşa nu le convenea şi s-au gândit să se promoveze cumva. "Ne-am pozat. Puneam în cadă soluţii de developat şi, după ce făceam fotografiile, le înşiram la uscat în toată casa. La concerte, nişte colegi de la ansamblul de muzică populară le vindeau în mulţime. Le dădeau de două ori mai scump", povesteşte Vlad cum a ajuns Azur să facă mai mulţi bani din vânzarea fotografiilor decât din concerte. Acum e aproape la fel, pe spatele flyerelor formaţiei scrie "kodak paper".

ÎNAINTE DE PRIMA CASETĂ, "O EXPLOZIE SOLARĂ" La prima cântare:"Treaba e urâtă, valea din restaurant!"

La primul interviu de angajare, la restaurantul Rubin din Brăila, juriul a fost dificil, mai dur decât cel de la Eurovision ar spune unii. Au dat note oamenii competenţi din conducerea localului: şeful de la alimentare, con­tabilul, cel de la organizarea muncii, şeful de partid. "După, mi s-a transmis: «Nelule, treaba e urâtă, plecaţi». Adevărat, Azur s-a evidenţiat mai mult prin mesajele cântecelor. Am pus pariu pe salariul meu dacă nu umpleam restaurantul cu băieţii", îşi aminteşte liderul Azur. Şi uite aşa a intrat Azur în muzica românească de petrecere şi nu oriunde, ci în Brăila. "Era oraş fudul, se cânta numai în limba engleză, italiană, gre­ceşte. Costel Corod, regele casetelor Combinaţia muzicală era destul de simplă, melodiile aveau orchestraţii din repertoriul grecesc cu versuri în română. La Rubin se frigeau fripturile pe bandă rulantă. Nelu Vlad spune că ei erau "de vină", pentru Azur venea lumea ca la Mecca. Succesul lor ajunge la urechile lui Costel de Corod, un fel de Radu Baron al timpurilor, cunoscut că vindea casete audio prin oraşele din Moldova. Într-o seară a venit cu un aparat de înregistrat la restaurant şi a făcut o casetă de o oră din programul Azur. S-a vândut mai ceva decât portocalele şi bananele, rarităţi în epoca raţiei: "Ăla a fost momentul, prima casetă a fost o explozie solară. A contaminat toată România".

"Era un cenaclu în toată puterea cuvântului. Nebunie în sală, plângeau băieţii. Se vedea că o nimerisem cu textele, melodii cu versuri simple". Nelu Vlad, întemeietorul formaţiei Azur

"Mona" cerea costumaţie de scenă: cămaşă de saten ROACĂRI. Se purtau la modă, la fel ca idolii Queen, ABBA sau AC/DC

INEGALABIL  Nelu Vlad spune că maneliştii de astăzi aduc oameni la concerte, însă nu blochează circulaţia în oraş, aşa cum făceau lăutarii lui înainte de '89 Succesul Azur era uriaş, iar membrii formaţiei nu prea înţelegeau "delirul" fanilor. "Eu nu ştiu dacă aş fi făcut la fel  pe la 16 ani dacă îl vedeam pe Elvis Presley", se gândeşte Nelu. Când se auzea în oraş că a venit Azur, fanii înrăiţi păzeau intrarea în hotel. "Venea fiecare, ba să-mi dea flori, cu o sticlă de whisky, cafea, un carton de ţigări, cum erau vremurile pe atunci", îşi aminteşte întemeietorul formaţiei. Azur încă erau prin multe locuri precum Fantomas. "Într-un restaurant din Braşov m-am aşezat la masă. Nu mă ştia nimeni. I-am spus ospătarului: «Spune-i şefului tău că-s Nelu Vlad de la Azur». M-a dus imediat la separeu. Înainte de plecare mi-a făcut o sacoşă cu ţigări BT, că aşa erau atunci, o sticlă de coniac Kojak şi toate trăsnăile", povesteşte Nelu Vlad. "O nimerisem cu textele" Formaţia Azur avea şi bodyguarzi. Doi hamali din portul Brăilei, amândoi cam la 130 de kile. Erau şi ei importanţi din când în când. "N-aş zice că era mare nevoie de ei. Într-o seară le-am spus că plec să mă întâlnesc la o cină cu cineva şi să nu meargă. Însă, când am chemat taxiul, m-a recunoscut şoferul şi m-a strigat. Atât mi-a trebuit, mamă, au tăbărât oamenii pe mine de m-au blocat în maşină. Au avut băieţii ceva de muncă", îşi aminteşte, râzând, Nelu Vlad. În spectacole, oamenii ştiau toate melodiile şi cântau în cor versurile. "Pe nisipul de la mare", "Mona", "La o masă mai retrasă", "S-a rupt lanţul de iubire", era nebunie în sală. "Când începeam cu «Aseară m-a lăsat muierea», vedeai flăcăii vânjoşi cum aveau şiroaie de lacrimi pe obraji. Se vedea că o nimerisem cu textele, versuri simple, direct oamenilor." Muze: Cristina, Mihaela, Mona Textele pieselor sunt "inspirate din viaţă". Claudia, de exemplu, a apărut la o nuntă. "Mi-a zis unul dacă vreau să fac cunoştinţă cu soţia lui Vaşcovici, numărul 7 la Dinamo, Claudia. Săptămâna viitoare i-am făcut piesă. Mulţi te sponsorizau să faci piese cu nume de iubite, soţii sau amante. «S-a rupt lanţul de iubire» e o idee dintr-o carte. Iubirea asemuită cu lanţul de iubire, ce frumos sună!", spune mândru de el, şeful Azur.  Între timp, membrii s-au mai schimbat, el e singurul care a rămas de la început. După '90, Azur a intrat la apă: "Impresarii ne treceau aiurea pe afişe, iar lumea spunea că suntem neserioşi. Nici la nunţi nu mai eram chemaţi. Eram în corzi". De câţiva ani, Azur a reînviat, iar Nelu Vlad cântă pentru nostalgici. "Eu îi întreb: «Dom'ne, ştii ce cântăm, să n-aveţi surprize» - «Stăteam cu caseta în buzunar, eram înebunit după voi»". "Aveam un succes fenomenal. Mă gândeam cum eu, un om fără studii muzicale, să fiu atât de venerat şi de iubit de atâta lume din ţară". Nelu Vlad, liderul formaţiei de muzică de petrecere Azur

ADMIS PRINTRE PRIMII OPT Studentul Nelu la Academia de Miliţie, "un element deosebit"

Înainte de a se înfiinţa formaţia Azur, Nelu Vlad se visa miliţian. Pe la sfârşitul anilor '70, s-a gândit să spargă monotonia vieţii, să renunţe la munca plictisitoare de laborant la Combinatul Chimic din Brăila şi să treacă la caschetă şi epoleţi. "Am ales Academia pentru că era singura mea şansă. Eu mă trag dintr-o familie mai mult decât modestă, săracă de-a dreptul. Acolo aveam de toate: internat, mâncare, bani şi haine", povesteşte Nelu Vlad. A pus burta pe carte şi din 500 de candidaţi a intrat printre primii 8. "În paralel, pentru că aşa erau regulile atunci, ieşeam şi cu grad şi jurist", spune fălos şi nostalgic, căntăreţul. Escorta lui Ceauşescu sau criminalist Viitorului miliţian Vlad i se prezicea o carieră strălucitoare. "Eram o mare speranţă, pentru că şi învăţam bine. Mă propuneau profesorii, ba pentru escorta lui Ceauşescu, ba că sunt bun pentru Poliţia Economică sau că aş avea un viitor în criminalistică", e mândru Nelu Vlad. Însă, în scurt timp, totul se năruie. În '77, între el şi Academia de Miliţie se rupe lanţul de iubire. Cumnata lui pătează cazierul familiei cu o poveste ca scenariul filmului "4,3,2". "A făcut o întrerupere de sarcină şi m-am dus imediat să-i raportez generalul Vlad Iulian: «Ştiţi, o rudă de-a mea va fi condamnată». Mi-a plăcut să fiu tot timpul corect. Au sunat la Miliţia din Brăila să verifice şi aşa era", îşi aminteşte cântăreţul. Comuniştii aveau reguli clare, cine avea condamnări în familie nu avea voie să se facă miliţian. "Eram turbat, credeam că o să vadă cât de mult îmi doresc să învăţ" Au început rapoartele şi se aşteptau răspunsurile: se face Nelu Vlad miliţian sau nu? "Toate au fost negative, m-au exmatriculat. Generalul mi-a zis că a făcut tot ce a putut. Când am plecat, mi-a dat un bilet care să mă ajute să mă angajez în altă parte: «Ajutaţi-l, este un element deosebit», semnat generalul Vlad Iulian." Însă nu s-a lăsat, un an a bătut pe la porţile conducerii partidului şi la Ministerul de Interne ca să intre în audienţe la şefi. "Eram turbat, ăia mă urcau în tren, eu mă întorceam la Bucureşti cu următorul. Credeam că o să vadă ce dragoste mare de şcoală aveam. Îmi spuneau să fac Dreptul, dar acolo nu puteam să mă întreţin. Până la urmă am cedat,m-am întors la Brăila." Pasiuni în studenţie: volei, fotbal, CEC După eşecul în cariera de miliţian a avut şi un dram de noroc. Cât a fost student, a fost om chibzuit şi a strâns o sumă frumuşică, atât cât să-şi facă Azurul. "În facultate eram mereu premiat, iar toţi banii erau strânşi pe CEC. Nu fumam, nu beam, iar în timpul liber făceam doar sport, jucam volei şi fotbal. M-am dus la CEC, am scos tot ce am adunat în perioada aceea şi am mers în magazinul de instrumente. Atât mi-a trebuit să-mi văd visul cu ochii", spune Nelu Vlad. A FOST SAU N-A FOST? "La Botoşani veneau fanii şi cu câte juma' de porc"

În 1988 îngheţa friptura în farfurie. Unul dintre şefii de la centrul de cultură i-a scos de pe scenă. "Mi-a zis: «Bă, eu şi cu naşu' fumăm ţigări Asos, mai jucăm o carte, avem şi gagici. Nu ajung banii. Vrem 20.000 pe lună. Era enorm, am refuzat. Ne-au anulat atestatele şi ne-au trimis pe şantier»", spune Nelu Vlad. Pe şantier nu au lucrat, făceau bani din cântările la nunţi. După ce s-au chinuit aşa vreun an, cu o ladă de roşii şi o cafea bună au reuşit să intre în audienţă la unul dintre miniştri. "Ne-a întrebat: «Cine v-a învăţat să cântaţi aşa?» - «Domnule, aia e, dacă mă învăţa cineva, poate că eram mai buni, dar am învăţat singur, cât am putut». Şi pune o casetă: «Cucu şi pupăza», «M-am născut într-un salcâm, într-un cuib de cioară»...". Niciuna nu era a lor, atestatele au fost anulate cu un dosar trucat. Între timp s-au retras la un restaurant din Botoşani, "unde era un adevărat pelerinaj". "Eram iubiţi, unii veneau şi cu câte juma' de porc la noi". Revoluţia i-a prins acolo. Supăraţi pe şefii de partid care conduceau restaurantul Azurului, câteva sute de botoşăneni au plecat să-i dea foc: "Am ieşit înaintea lor, le-am spus: «Ce vreţi să faceţi?». S-au înmuiat. Le-am zis că dau 300 de sticle de vin şi cântăm toată noaptea.N-au mai zis nimic, au intrat şi vorbeau şi-n şoaptă. Încă ne iubeau oamenii."

<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/4Qe6SjckTGI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>