Primul transplant de picioare din lume

Primul transplant de picioare din lume

O echipă de medici spanioli a realizat primul dublu transplant de picioare din lume, la Valencia. Intervenţia chirurgicală a durat o noapte întreagă şi a fost realizată la spitalul La Fe din Valencia.

Principala provocare pentru medici în transplantul de picioare este de a face ca nervii picioarelor să funcţioneze adecvat. Operaţia de mare complexitate a fost autorizată în mai anul trecut, dar echipa medicală a trebuit să aştepte un donator. Pacientul ajunses în situaţia în care nu mai putea folosi protezele, iar singura alternativă era să-şi petreacă viaţa într-un scaun cu rotile. Ministerul Sănătăţii din Spania a solicitat respectarea confidenţialităţii atât în privinţa numelui donatorului, cât şi al beneficiarului. Doctorul Pedro Cavadas, cel care a condes operaţia, a mai realizat anterior transplanturi de faţă şi braţe. În Spania este cunoscut ca un pionier în tehnica transplantului, după ce, în 2009, a realizat primul transplant de faţă din această ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News