Hotărârea luată, marţi, de instanţa de judecată europeană în cazul lui Doru Mărieş şi al părinţilor lui Nicuşor Vlase, ucis la Revoluţie, aduce în discuţie ideea că faptele din timpul acelor evenimente nu pot fi prescrise.

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin care se acordă despăgubiri părinţilor lui Nicuşor Vlase, ucis la Revoluţie, după data de 22 decembrie 1989, şi lui Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989", ale cărui convorbiri telefonice ar fi fost interceptate de SRI în 1990, a stârnit valuri printre cei bănuiţi de implicaţii în violenţele din acele zile. În fruntea lor, Ion Iliescu. La aflarea veştii că instanţa europeană reclamă tergiversarea Dosarului Revoluţiei şi încălcarea drepturilor victimelor, Iliescu a reacţionat violent în declaraţii. "O puşlama" ar fi liderul Asociaţiei "21 Decembrie", iar CEDO "e în afara realităţilor istorice", este mesajul sintetizat transmis, miercuri, de Iliescu, în ziarul "Adevărul". Până la închiderea ediţiei, Iliescu nu a răspuns la telefon pentru a detalia.

Concret, CEDO a acordat despăgubiri de 15.000 de euro lui Nicolae şi Elena Vlase, pentru absenţa anchetei efective în cazul decesului fiului lor, Nicuşor, şi 6.000 de euro lui Doru Mărieş, întrucât SRI nu i-a răspuns unei solicitări privind interceptarea sa de după 1990.

Într-un interviu acordat, ieri, în exclusivitate pentru "Evenimentul zilei", Florin Streteanu, judecător numit pentru cele două cazuri, la CEDO, prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi singurul român care a luat parte la deliberările din completul european, a explicat cum decizia este una obligatorie. Dar, a adăugat acesta, doar statul român este cel care trebuie să rezolve problema de sistem.

Ce "nu poate accepta" CEDO

Dincolo de cele două cazuri punctuale, în motivarea Curţii se regăseşte un pasaj care face referire la ideea că anumite fapte din timpul evenimentelor din decembrie 1989 nu pot fi prescrise şi că dosarele, întinse peste 20 de ani, trebuie soluţionate.

"Curtea subliniază dreptul victimelor şi al familiilor lor de a cunoaşte adevărul asupra împrejurărilor evenimentelor care au implicat o violare masivă a unor drepturi atât de fundamentale ca dreptul la viaţă, ceea ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă şi, eventual, dreptul la despăgubire. Din acest motiv, în cazul folosirii masive a forţei ucigaşe împotriva populaţiei civile(...), Curtea nu poate accepta că o anchetă este efectivă, dacă se încheie având ca efect prescrierea responsabilităţii penale, în timp ce autorităţile, ele însele au fost inactive. De altfel, cum a arătat deja Curtea, amnistia este total/ general incompatibilă cu datoria pe care o are Statul să cerceteze actele de tortură şi să lupte împotriva crimelor internaţionale", se arată în decizia CEDO. Mărieş: "Iliescu e supărat că nu mai poate dormi liniştit!"

Întrebat cum s-ar putea explica reacţia din presă a lui Ion Iliescu la aflarea veştii de la CEDO, Dan Voinea, cel care l-a pus sub urmărire timp de doi ani fostul preşedinte pentru faptele săvârşite la Revoluţie, a preferat să spună că acesta nu a cooperat deloc în anchetă. "Este normal să fie tras la răspundere pentru că a fost numărul unu la Revoluţie. De câte ori l-am chemat la audieri a adus cu el câte o carte, în loc să spună cum au stat lucrurile. Nu a cooperat în anchetă, ba mai mult a încurcat", a precizat Voinea.

La rândul său, Doru Mărieş crede că Iliescu este iritat că fapta pe care a săvârşit-o la Revoluţie este imprescriptibilă. "Crimele de la Revoluţie nu s-au prescris. Iar Iliescu nu mai poate dormi liniştit până moare! Domnul Iliescu a sugrumat justiţia română şi încă o mai sugrumă alături de Laura Codruţa Koveşi şi alţii care l-au scos de sub urmărire pe Iliescu şi care au încercat să distrugă arhivele", a declarat, pentru EVZ, preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie 1989". Acesta a adăugat că nu este singurul care îndreaptă degetul către fostul şef de stat când vina vorba de vinovăţie. Mulţi dintre participanţii la Revoluţie l-au incriminat pe Ion Iliescu în diverse moduri şi l-au acuzat de crime, a spus Mărieş.

A detaliat doar un episod relevant. "Lăsaţi, măi, băieţi, că la revoluţie se mai şi moare", i-ar fi zis, în decembrie 1989, Iliescu lui Marin Iancu, care ar fi fost lângă el în momentul în care era atenţionat că au venit omeni din exterior în Televiziunea Română şi că se trage. Marian Iancu este tatăl Luizei Iancu, o tânără de 20 de ani, ucisă la Revoluţie. Partidele, între "istorie" şi "adevăr" despre Revoluţie Reprezentanţii partidelor politice au avut reacţii diferite legate de decizia istorică.

Victor Ponta, preşedintele PSD, a sugerat că, după 22 de ani, nu mai e vorba de justiţie, ci de istorie. "Ca orice tânăr care am fost pe stradă începând cu decembrie 1989 sunt nemulţumit de faptul că după 22 de ani n-am aflat încă adevărul. Dar ca om al justiţiei, după 25 de ani ceea ce am putea afla despre ce s-a întâmplat la revoluţie nu mai e justiţie, este istorie", a declarat Ponta.

Europarlamentarul Monica Macovei, a scris, pe blogul personal, un punct de vedere despre hotărâre, făcând trimitere la proiectul de lege prin care se elimină prescripţia pentru infracţiunile de omor şi infracţiunile cu intenţie care au ca urmare moartea victimei. Proiectul, a scris Macovei, "trebuie adoptat cât mai repede de Parlament". "Uciderea oamenilor în timpul Revoluţiei din 1989 nu se prescrie. Procurorii şi judecătorii români trebuie să finalizeze aceste cazuri şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. Societatea românească trebuie să ştie adevărul despre evenimentele din 1989", a scris vicepreşedintele PDL.

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, susţine că este ruşinos ca e nevoie ca o instanţă europeană să ne spună că e cazul să rezolvăm Dosarul Revoluţiei şi că este oportună o discuţie în jurul eliminării prescripţiei pentru unele infracţiuni. "Pe de altă parte noi, faţă de alte ţări, ca Italia, stăm mai bine în ce priveşte principiul prescrierii unor fapte cum sunt cele de corupţie", a adăugat Gorghiu. TRECUT. Haosul ce a urmat după 22 decembrie 1989, în România, a dus la fapte inimaginabile, catalogate drept imprescriptibile de CEDO

PRIMELE CAZURI

Cei doi timişoreni care şi-au recuperat Revoluţia

În urmă cu doi ani, o altă decizie prin care doi români îşi câştigau dreptatea la CEDO făcea istorie. De data aceasta erau reparate nedreptăţi din timpul Revoluţiei de la Timişoara. Potrivit deciziei irevocabile a CEDO, din 8 decembrie 2009, Horia Şandru, Ştefan Răducan şi rudele lui Alexandru Grama şi Trofin Benea trebuiau să primească de la statul român 5.000 de euro de persoană. Motivul invocat de judecătorii europeni a fost unul devenit deja "clasic": justiţia română a tărăgănat prea mulţi ani condamnarea generalilor Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, găsiţi responsabili pentru violenţele să vârşite de Armată asupra revoluţionarilor de la Timişoara, din 16-17 decembrie 1989. "Evenimentul zilei" i-a vizitat la acea dată pe timişorenii "victorioşi". I-a găsit cu probleme de sănătate şi declarându-şi pe faţă lipsa de încredere în justiţia română. JUDECĂTORUL ROMÂN DIN CELE DOUĂ CAZURI:

"Uneori, se pare, e nevoie să ne spună alţii că avem o problemă"

Andrei Udişteanu

Florin Streteanu, judecător numit ad-hoc pentru cazurile de la CEDO, spune că instanţa europeană a semnalat "ceea ce toţi ştiam": că judecata în România durează prea mult. Mai departe, spune acesta, e treaba românilor să rezolve dosare în fapte de la Revoluţie, imprescriptibile, după cum le-a catalogat şi Curtea. Streteanu l-a înlocuit, în 2009, în acest caz pe Corneliu Bîrsan, judecătorul român la CEDO, deoarece acesta din urmă are şi calitatea de martor în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

REPREZENTANT. Florin Streteanu a făcut parte din completul de judecată care a dat, marți, decizia FOTO:CREOP.UNILIM.FR

EVZ: Ce reprezintă de fapt pentru România această decizie luată în completul din care aţi făcut parte? Florin Streteanu: Dacă ne uităm în hotărâre, Curtea a spus că statul nu poate să fie exonerat de obligaţia de a rezolva, de a sigura garanţiile pe latura procedurală a articolului 2 – privind dreptul la viaţă - , prin invocarea prescripţiei. Deci, în continuare, e treaba statului să găsească modalităţile efective prin care să-şi asigure îndeplinirea acestor obligaţii. Curtea nu intervine să-i spună statului care soluţie sau ce soluţie să aleagă într-o problemă sau alta. S-a spus doar că faptul că dacă s-a împlinit un eventual termen de prescripţie asta nu exonerează statul de obligaţiile care decurg din articolul 2. Decizia a dat totuşi foarte multor revoluţionari o speranţă că dosarele li s-ar putea rezolva. Ei privesc în această decizie crearea unui precedent. Dacă ne uităm în hotărâre, se constată că este vorba de o problemă de sistem. Nu s-a găsit de cuviinţă să se recurgă la o hotărâre pilot, ci să se lase în grija statului găsirea unor soluţii. Curtea va continua să analizeze şi celelalte cazuri care au legătură cu aceste evenimente sau cu evenimente de aceeaşi natură. Pentru că, pe rolul Curţii, mai sunt, pe lângă dosare de Bucureşti, şi dosare de Sibiu, de Cluj, legate de Revoluţie. CEDO va continua cu certitudine să analizeze aceste plângeri. "Deciziile Curţii sunt obligatorii"

Cum poate CEDO să se asigure că statul român va pune în aplicare aceste sugestii, legate de durata termenelor dosarelor şi prescrierea unor fapte, pe lângă acordarea de despăgubiri în aceste două cazuri concrete, ale lui Doru Mărieş şi alea familiei Vlase? Mecanismul de control privind respectarea hotărârilor curţii este reglementat, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei este cel care supraveghează respectarea. Sigur că nu există modalităţi directe de intervenţie pentru a pune în practică o hotărâre sau alta. Practic, Curtea nu stabileşte ce trebuie să facă statul. Semnalează doar că există o problemă şi, în continuare, este rolul autorităţilor Statului să găsească soluţii la ea. Spuneţi că este vorba mai degrabă de recomandări. Deciziile Curţii sunt obligatorii. Nu au valoare de recomandare, ele sunt obligatorii! Statul are latitudinea de a găsi soluţii pentru a rezolva problemelor. Curtea spune tranşant: e o problemă de sistem care trebuie rezolvată.

Poate face Curtea un pas legal în plus pentru a pune o presiune pentru soluţionarea acestor probleme de sistem? Există precedentul pe care îl cunoaşteţi legat de imobilele naţionalizate, când s-a impus acea hotărâre-pilot care să rezolve situaţia. Aici, hotărârea a fost alta, şi anume aceea de a continua să se examineze la CEDO eventualele plângeri cu obiect similiar, tocmai pentru a reaminti în permanenţă guvernului din România că există o problemă şi aceasta trebuie rezolvată. În acest caz, cum ar trebui să privească decizia revoluţionarii care văd în ea o speranţă că şi dosarele lor ar putea să fie rezolvate? Nu sunt în măsură să dau sfaturi ce să facă o persoană sau alta. Mecanismul Curţii este accesibil oricărei persoane care se consideră lezată printr-un act care emană de la autorităţie statelor părţi. E o chestiune de oportunitate pentru fiecare. Până la urmă, chiar dacă lucrurile se întâmplă în acelaşi context, cauzele pot fi diferite. Nu pot să sugerez o soluţie sau alta. "Nu este o hotărâre izolată, imprevizibilă"

O parte dintre cei acuzaţi de fapte la Revoluţie au reacţionat dur la decizia CEDO. De pildă, Ion Iliescu, a sugerat că CEDO e "pe dinafară" când judecă astfel de cauze... Fiecare poate să exprime o părere sau alta vizavi de o soluţie. Însă, până una, alta, soluţiile CEDO sunt obligatorii pentru statul român. Dincolo de păreri individuale, mai mult sau mai puţin subiectivă sau interesată, hotărârea este cea pe care o cunoaştem. Pe de altă parte, hotărârea se înscrie într-o suită de alte decizii similare. Să nu uităm că ea a fost precedată de alte două hotărâri importante, care vizează evenimentele de la Timişoara, respectiv de la Cluj. Pe cale de consecinţă, nu este o hotărâre izolată, una imprevizibilă, este o decizie echilibrată, care şine cont de tot ce trebuia la pronunţarea ei.

Cum a avut loc deliberarea în completul din care aţi făcut parte? Aspectele interne legate de deliberare intră sub incidenţa secretului şi nu pot fi comentate public.

Din punctul de vedere al unui profesor de drept, cum şi sunteţi, este aceasta o hotărâre istorică, cum a fost catalogată, una care schimbă ceva esenţial sau nu? Cred că trebuie să ne ferim de astfel de calificări. Este o decizie previzibilă şi care se înscrie într-o suită de alte hotărâri la fel de fireşti, la fel de echilibrate, cum a fost Şandru pentru Revoluţia de la Timişoara, Lăpuşan pentru cea de la Cluj. Nu cred că este un eveniment, nu este o schimbare de jurisprudenţă. Cu certitudine este o hotărâre care semnalează nişte probleme pe care, haideţi să fim oneşti, le cunoşteam cu toţii. Ştim toţi că procesele din România durează prea mult. Oricare dintre ele, indiferent de miza, obiectul lor. Decizia nu vine decât să constate o stare de lucruri pe care o cunoşteam cu toţii, dar uneori, se pare, că e nevoie să ne spună alţii că avem o problemă, în loc să o identificăm şi să o rezolvăm între noi. Asta este!