Maşina viitorului, sigură şi pentru mediu, şi pentru pasageri
- Cristian Ionescu
- 25 mai 2011, 23:56
Modelul electric Nissan Leaf a primit calificativ maxim la cea mai recentă sesiune de teste Euro NCAP, prin intermediul cărora este evaluat gradul de protecţie oferit celor prezenţi la bord.
Autoturismul 100% electric Nissan Leaf, deţinătorul titlurilor "Maşina anului în Europa" şi "Maşina anului în lume", a fost răsplătit cu cinci stele – din tot atâtea posibile – la cea mai recentă sesiune de teste de siguranţă Euro NCAP. Alături de Nissan Leaf, autoritatea independentă Euro NCAP, care evaluează gradul de protecţie oferit – atât pasagerilor, cât şi pietonilor – de maşinile comercializate în Europa, a mai testat alte cinci modele, notate, la rândul lor, cu calificativul maxim: Lexus CT 200h (primul compact premium hibrid), Ford Focus (noua ge neraţie), Peugeot 508, Volvo V60 (break-ul ataşat noii game S60) şi Citroën DS4.
Euro NCAP a precizat că testele de impact la care a fost supus modelul electric Nissan Leaf (frontal şi laterale) au reprodus condiţiile normale de funcţionare ale sistemului de propulsie alternativ (cu setul de acumulatori aferent), fără a revela situaţii cu potenţial periculos (ex: incendiu).
Primul autototurism electric evaluat de Euro NCAP a fost Mitsubishi I-Miev. În pofida dimensiunilor reduse (nici 3,5 metri lungime), modelul japonez a obţinut, totuşi, patru stele – mai mult decât SUV-ul Dacia Duster – notat cu trei stele la aceeaşi primă rundă de teste oranizată la începutul acestui an.
PORTRET LEAF
Multe premii, mulţi bani
Nissan Leaf, primul autoturism cu zero emisii poluante câştigător al distincţiilor "Maşina anului în Europa", respectiv, "Maşina anului în lume", este un model de dimensiuni compacte (4,45 metri lungime/ 1,77 metri lăţime/ 1,55 metri înălţime) echipat cu un motor electric care pune în mişcare roţile din faţă.
Unitatea propulsoare dezvoltă 80 kW (aproximativ 110 CP) şi un cuplu maxim de 280 Nm disponibil instant.
Leaf poate atinge o viteză maximă de 145 km/h. Neoficial, maşina ar fi capabilă să accelereze de la zero la 100 km/h în ceva mai mult de şapte secunde.
Desigur, niciuna dintre performanţele evidenţiate anterior nu trebuie testată dacă şoferul doreşte atingerea autonomiei maxime oficiale, estimată la 175 de kilometri.
Motorul electric este alimentat de o baterie litiu- ion laminată care poate fi încărcată complet, la o priză de domiciliu (dar cu un adaptor), în circa opt ore. Un dispozitiv special permite realimentarea până la 80% din capacitate, în numai jumătătate de oră.
Nissan Leaf este comercializat în patru ţări europene: Portugalia, Irlanda, Marea Britanie şi Olanda. Modelul japonez va intra pe alte pieţe după 2012.
Nissan Leaf costă 30.250 de euro în Portugalia (după o reducere de 5.000 de euro suportată de stat), 29.995 de euro în Irlanda (în aceleaşi condiţii) şi 32.840 de euro în Olanda. <embed allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/TinmjpskuwU&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" height="390" width="560"></embed></embed><//embed></embed><//embed></><//></embed><//embed></><//></><//></><//><embed allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/3nsb7SkrpyE&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" height="390" width="560"></embed></embed><//embed></embed><//embed></><//><embed allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" src="http://www.youtube.com/v/ZLSqYSU9Uqw&rel=0&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" height="390" width="560"></embed></embed><//embed>