REZULTATE EUROVISION 2011: Azerbaidjan, câştigătoare. România este pe locul 17
- Alexandra-Livia Dordea
- 16 mai 2011, 13:43
SONDAJ. Voturile românilor din diaspora nu au adus piesa "Change" a trupei Hotel FM printre cele mai bine clasate în finala de aseară. Deşi am primit punctaje bune de la Italia şi Spania, dar şi de la vecinii moldoveni şi bulgari, am obţinut numai locul 17. Competiţia s-a încheiat în acordurile piesei câştigătoare "Running Scared", interpretată de Ell & Nikki din Azerbaidjan.
Azerbaidjanul a obţinut 221 de puncte, Italia s-a clasat pe locul al doilea, cu 189 de puncte, iar Suedia pe trei, cu 185 de puncte.
România a primit puţine nominalizări din partea ţărilor din Europa aseară şi a obţinut doar locul 17, ironic, chiar numărul de intrare in concurs. Niciun punct din patria lui David Bryan, în schimb, ne-au salvat Belgia şi Italia şi suţinătoarele noastre din fiecare an, Moldova şi Spania.
În rest câteva puncte de la Israel, Turcia, Azerbaidjan sau Olanda. Prietenii noştri din Grecia nu şi-au amintit în acest an de noi. A reuşit astfel să adune 77 de puncte.
01.20 Azerbaidjan a câştigat Eurovision 2011, la a patra prezenţă în finală. ROMÂNIA A OBŢINUT NUMAI LOCUL 17.
01.16 Încă un punct pentru Hotel FM din Estonia. Dar, poate vecinii de peste Prut ne vor întoarce gestul şi ne vor acorda un punctaj bun. DA! 12 PUNCTE PENTRU ROMÂNIA!
01.13 Irlanda ne acordă 1 punct şi ajută Moldova să ajungă din nou în primele 10 locuri. Urmează Spania, unde comunitatea românească îşi va spune din nou cuvântul. 8 puncte pentru România, bune însă numai pentru moral. În clasament, am urcat numai un loc.
01.07 5 puncte pentru Zdob şi Zdub şi din Portugalia. Azerbaidjan se distanţează în fruntea clasamentului, cu 117 puncte. România nu reuşeşte să treacă de pragul celor 40 de puncte. Avem numai 39 de puncte, mai multe numai decât Elveţia şi Estonia.
01.05 Malvina citeşte voturile din partea României. 8 puncte Grecia, 10 pentru Azerbaidjan şi 12 pentru Republica Moldova!
01.00 Moldova strânge un punctaj bun, cu încă 4 puncte de la Franţa. Spania, situată pe ultimul loc, ia o gură de aer cu 12 puncte de la Franţa. România rămâne la 38 de puncte. Moldova, încă 7 puncte de la Belarus, ajungând la 67.
00.58 Grecia şi Georgia nu ne-au plăcut în acestă seară. Ucraina urcă până pe locul 2.
00.57 Elveţia a decis să trimită 8 puncte Germaniei şi 12 Bosniei şi Herţegovina. Nimic pentru România. Urmează Grecia, sperăm la câteva puncte.
00.55 Cinci puncte de la turci. Mulţumim, Turcia! 00.50 Moldova primeşte 4 puncte şi de la ţara gazdă, Germania. Azerbaidjan ne acordă 6 puncte! Va fi foarte greu să recuperăm locurile pierdute de la început. Danemarca a trecut pe locul al treilea, cu ajutorul Sloveniei, care acordă punctajul maxim Bosniei şi Herţegovina.
00.48 Azerbaidjan este lider, cu 85 de puncte!
00.45 Suedia şi Azerbaidjan se luptă pentru locul 1, la o diferenţă de numai 5 puncte. Creşte şi distanţa dintre Republica Moldova şi România. Vecinii noştri au adunat 40 de puncte, în timp ce băieţii de la Hotel Fm numai 27.
00.44 Din Austria, 1 punct pentru România şi 5 pentru Republica Moldova.
00.43 S-a spart gheaţa cu cele 4 puncte primite de Hotel Fm din Danemarca.
00.41 Speram ca Marea Britanie să ne acorde câteva puncte preţioase, având în vedere că solistul Hotel FM este din Anglia. 8 pentru Moldova, nimic pentru România!
00.40 Suedia, Azerbaidjan şi Ucraina sunt primele 3 clasate până în acest moment. Moldova ne depăşeşte, după ce a primit 5 puncte de la slovaci.00.35 Finlanda dă 8 puncte Islandei, 10 Irlandei şi 12 Ungariei. România nu a mai primit nimic. România, umăr la umăr cu Moldova, cu 22 de puncte.
00.33 Cipru acordă, în mod previzibil, 12 puncte Greciei.
00.32 8 puncte pentru Moldova din partea Italiei. Marea Britanie ia avans, cu 10 puncte. Italia!! 12 puncte pentru România! 22 de puncte pentru Hotel FM şi locul 5 în acest moment cu ajutorul românilor din Diaspora.
00.31 4 puncte şi din Olanda! România are 10 puncte în acest moment. Să sperăm că astfel va continua şi restul competiţiei. Danemarca a primit 12 puncte de la telespectatorii olandezi. Preferinţele sunt foarte împărţite în acest an la Eurovision.
00.30 România primeşte prinele puncte din competiţie- 6 de la vecinii bulgari. UK si Blue au primit punctajul maxim-12 puncte.
00.28 Rusia este prima ţară care împarte puncte. Ucraina primeşte 10 puncte00.25 Încep emoţiile odată cu numărătoarea voturilor! Băieţii de la Hotel FM au o misiune grea: reprezentanţii României de anul trecut, Paula Selling şi Ovi, au obţinut "bronzul" la finala din Norvegia, după concurenţii din Germania şi Turcia.
00.12 STOP VOT. LINIILE TELEFONICE AU FOST ÎNCHISE!!! În acest moment, s-a încheiat şi televotingul. În scurt timp, prezentatorii din fiecare ţară participantă la finala Eurovision 2011 vor anunţa punctajul.23.57 VOTAŢI!!! 23.52 Concursul a fost încheiat de trupa Eldrine, din Georgia. Cântăreaţa formaţiei, Sophio Toroshelidze, a compus în 2006 melodia "Surprised again", care a câştigat titlul de "Cel mai bun cântec al anului". A ajuns şi în finala concursului "Academia vedetelor", iar în 2010 s-a mai aflat pe scena Eurovision în calitate de backing vocals. Deşi şi-a schimbat solista abia în martie anul acesta, trupa cu cinci membri s-a omogenizat foarte bine. 23.48 Reprezentanta Serbiei la Eurovision, Nina, este obişnuită cu scenele festivalurilor de muzică, ea participând în mod frecvent din 2003 la "Coventry Peace Month" din Londra sau "Srebrna Jantra" din Bulgaria. Belgrădeanca Nina a început sa studieze pianul la 6 ani, când fosta Iugoslavie era răvăşită de războaie. Absolventă de şcoală şi liceu de muzică, cunoscută cântăreaţă în cluburile belgrădene, a optat şi pentru o altfel de carieră şi studiază farmacie.
23.44 Reprezentanta Ucrainei, Mika Newton, este supranumită şi regina coloanelor sonore, deoarece a interpretat o serie de cântece pentru filme ucrainene şi ruseşti. Ea a fost numită în 2010 "Femeia mileniului trei" pentru actele sale caritabile şi sociale.
23.40 Artista din Spania, Lucía Pérez, este şi ea câştigătoare a mai multor concursuri locale. Lucía Pérez are 9 ani de cariera muzicala, lansată tot pe filiera concursurilor muzicale televizate. Cu 5 albume la activ se poate spune ca Spania a trimis un nume „greu” la Dusseldorf şi e considerată printre posibilii câştigători-surpriză.
23.36 Reprezentanţii Islandei aduc pe scena Eurovision de la Dusseldorf un cântec dedicat artistului Sigujon Brink, care a murit în ianuarie anul acesta. Astfel, Sjonnis's Friends vor interpreta "Coming Home" în memoria prietenului lor.
23.31 Reprezentanta Sloveniei, Maja Keuk, care are doar 20 de ani, este supranumită Anastasia în ţara sa.
23.27 Nigar Jamal sau Nikki, care reprezintă Azerbaidjan în finala Eurovision alături de Elar Gasimov, a devenit cunoscută în ţara sa după ce a câştigat competiţia muzicală "Pohre". Cele două nu au la activ decât câştigarea preselecţiei Eurovision.
23.23 Austriaca Nadine Beiler a câştigat un concurs de talente, Starmania, în 2007, an în care şi-a lansat prima piesă. Este una dintre cele mai bune voci din concurs.
23.19 România a intrat în concurs de pe poziţia a 17-a. Hotel FM s-a înfiinţat în 2005 şi şi-a mai încercat şansele la Eurovision, participând şi în 2010 la selecţia naţională, de care nu a reuşit însă să treacă. SUCCES ROMÂNIA, HOTEL FM!!!
23.15 Germania încearcă să recucerească titlul Eurovision cu Lena, câştigătoarea ediţiei precedente a concursului, care a fost desemnată din start să reprezinte ţara sa, fiind organizată doar o selecţie naţională a cântecelor. Piesa ei - Taken by a stranger - i-a făcut pe spectatorii din pieţele Germaniei să scandeze şi să aplaude, în speranţa că favorita lor va păstra titlul.
23.11 Moldovenii de la Zdob şi Zdub îşi încearcă din nou norocul la Eurovision cu "So Lucky", după ce în 2005 s-au clasat pe locul şase cu "Bunica bate toba". Au cântat pe aceaşi scenă cu Red Hot Chili Peppers la Moscova.
23.07 Marea Britanie mizează pe celebra formaţie Blue, care a cucerit topurile internaţionale cu piese ca "Sorry Seems To Be the Hardest Word", un duet cu Elton John, şi "One Love". Este pentru prima oară când reprezentanta a fost desemnată de BBC, fără calificări şi fără vot de la public. Membrii trupei s-au cunoscut la pop-idol şi au vândut peste 13 milioane de discuri în Europa. S-au despărţit în 2005 şi s-au reunit în 2009.
23.03 Elveţia îşi încearcă şansele la Eurovision cu o tânără artistă, Anna Rossinelli, cu origini atât elveţiene, cât şi poloneze. Este considerată a fi una dintre "copiile" Lenei, câştigătoarea de anul trecut a Eurovisionului. Chiar dacă are 24 de ani, Anna Rossinelli are 10 ani de carieră muzicală în spate.
22.58 Italianul Raphael Gualazzi este un obişnuit al concursurilor muzicale, el participând la începutul anului la festivalul Sanremo, unde a obţinut premiul criticilor şi pe cel al presei.
22.54 Francezul Amaury Vassili a cunoscut o serie de succese, primul său album primind două discuri de platină în Franţa. El este numit şi cel mai tânăr tenor profesionist din lume, interpretând anul acesta prima piesă în corsicană la Eurovision. Vassili este şi el unul dintre favoriţii caselor de pariuri.
22.50 Rusul Alexei Vorobjov, actor şi cântăreţ, a câştigat toate competiţiile muzicale la care a participat, inclusiv varianta rusească a concursului X-factor. Cu toate acestea el a ajuns să reprezinte Rusia abia la a treia selecţie naţională în Rusia. El este şi câştigător la "Dansez pentru tine" în viziunea rusească. La 23 de ani are deja la activ roluri în 14 filme, 11 coloane sonore şi zece single-uri şi un album. Alexei este preferatul fetelor.
22.46 Reprezentantul Greciei, Loucas Yiorkas, şi-a adjudecat un titlu la X-Factor, iar după 2009 a început să cânte alături de artişti celebri, precum Elena Paparizou. El este cântăreţ de muzică bizantină.
22.42 Getter Jaani, din Estonia, este una dintre cele mai populare artiste din ţara sa, ea devenind cunoscută şi pentru participarea la o emisiune de tinere talente.
22.38 Suedezul Eric Saade este cunoscut în special ca prezentator al unei competiţii muzicale din Peninsula scandinavă.
22.34 Gemenii irlandezi Jedward, favoriţii Eurovision, au devenit cunoscuţi după ce în 2009 au participat la concursul britanic X-Factor. Succesul lor a fost urmat de o colaborare cu vedeta de muzică hip-hop Vanilla Ice, iar melodia lansată cu acesta, "Under pressure", a devenit hit în Irlanda şi Marea Britanie.
22.30 Reprezentanta Ungariei, Kati Wolf, a fost finalistă la concursul X-Factor. 22.26 Lituania, a cărei reprezentantă, Evelina Sasenko, şi-a început cariera artistică la vârsta de şase ani şi este cunoscută pentru câştigarea unui concurs de talente, "Triumfo Arka", a intrat a patra în concurs.
22.22 Danemarca intră în concurs cu o formaţie cunoscută, A friend in London. Aceasta a câştigat în 2008 titlul la concursul "Badog million dollar battle of the bands", unde participă mai mult de 40.000 de trupe din întreaga lume.
22.18 Bosnia şi Herţegovina a intrat a doua în concurs cu Dino Merlin, unul dintre cei mai populari artişti din Balcani. El este şi decanul de vârstă al actualei ediţii a Eurovision şi şi-a mai încercat şansele la acest concurs în 1999, când, alături de Beatrice Poulot, s-a clasat pe locul şapte.
22.14 Finlanda a deschis finala Eurovision 2011 prin reprezentantul ei Paradise Oskar, un student la Conservatorul din Helsinki, care a ajuns să reprezinte ţara sa după ce a compus o melodie despre oamenii nepăsători.
22.11 Votul începe o dată cu prima melodie intrată în concurs. Românii din ţară pot vota concurentul preferat la numărul 09001600 urmat de numărul din concurs, dar nu şi trupa Hotel FM. România poate fi votată doar din afara ţării la numărul de telefon comunicat de televiziunile naţionale din ţara în care vă aflaţi.
22.02 Este o tradiţie ca la deschiderea fiecărei finale să fie cântată melodia câştigătoare de anul trecut. Dar pentru că Lena, reprezentanta Germaniei, este din nou în concurs, melodia Satellite este cântată de gazdele show-ului, în stilul lor caracteristic. Într-un final, a apărut şi Lena pe scenă, interpretând melodia care a făcut-o faimoasă anul trecut.
La ora 22.00 s-a dat startul finalei Eurovision 2011. Hotel FM, cu piesa "Change", reprezentanta României, va fi cel de-al 17-lea concurent, din cele 25 de finaliste, care va urca pe scena Esprit Arena din Düsseldorf. Ordinea intrării în concurs a fost stabilită prin tragere la sorţi. Finlanda, Bosnia-Herţegovina, Danemarca, Lituania, Ungaria, Irlanda, Suedia, Estonia, Grecia, Rusia, Franţa, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Moldova, Germania, România, Austria, Azerbaidjan, Slovenia, Islanda, Spania, Ucraina, Serbia şi Georgia sunt cele 25 de finaliste, câte 10 calificate în fiecare semifinală plus cinci ţări participante direct în finală. CUM SE VOTEAZĂ Casele de pariuri ne situează departe de primele locuri (bwin ne vede pe locul 15, şi Google, ceva mai bine, pe locul 8). Speranţele finaliştilor noştri se îndreaptă spre voturile fanilor din afara graniţelor ţării.
Dacă românii din ţară nu vor avea dreptul să voteze trupa Hotel FM, cei din toate celelalte 42 de ţări care au participat în acest an la Eurovision vor putea să voteze piesa urmărind transmisiunea postului televiziunii publice din ţara în care se află. Spre deosebire de cele două semifinale, diseară vor fi acordate note şi se va întocmi clasamentul final. Notele vor reprezenta 50% punctajul primit de la toate cele 43 de jurii de specialitate (jurizarea va avea loc vineri seara) şi 50% televot în toate cele 43 de ţări (în transmisiunea din această seară).
Mai jos, toate cele 25 de piese finaliste. La finalul acestora, vă invităm să vă alegeţi favorita!
<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/h65xXOVrQzQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/urqhlnWLXxs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/aGVZktHLZhk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/BWsuBnfYQBw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Wy_oB_FYd7s" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/75ux9AvDPfI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/4Kz01eyOVzM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/r0P-wtRUCyI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/jtaD4Ayt0kg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/rpiXxV3y8H0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/uEb7hRo-Qyk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/tO0Ih3q4PSE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/PtlhYGVtZlk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/mRU31ieUhJM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/GXTm9yKP4_4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/44ydDZlsruk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/bxOUevKI7Fo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/s88qtWo7byY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/eG2uNbNRkAw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/NM8QpZMjNpg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/jtaD4Ayt0kg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/IYzomDkiORw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Jtfetx1u8I0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/jC8hu_9lonw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/LvnLWlHqMqM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>