Schimbare de lider pe piața auto premium: Audi a întrecut BMW
- Cristian Ionescu
- 23 aprilie 2011, 18:26
Audi a vândut mai multe autoturisme decât BMW clienților din România, în primul trimestru al acestui an. Deși a avut cea mai mare creștere, în comparație cu intervalul similar din 2010, Mercedes-Benz a rămas în spatele celor doi rivali germani.
Audi a vândut 361 de autoturisme în România, în primul trimestru al acestui an, performanță cu care a preluat fotoliul de lider al segmentului premium de la BMW (315 mașini comercializate în aceeași perioadă), indică statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Mercedes-Benz, în pofida celei mai mari creșteri comparativ cu trimestrul întâi al anului trecut - 91%, a rămas în urma rivalilor săi, dar a micșorat semnificativ distanța față de aceștia, cu 301 unități comercializate. Potrivit datelor APIA, Audi a punctat grupat cu trei modele: SUV-ul Q5 - 66 de unități vândute -, gama medie A4 - 65 de unități - și gama compactă A3 - 64 de unități. A1, cel mai mic și în același timp cel mai accesibil model Audi, nu a convins decât 37 de clienți, în timp ce ”sportivul” TT (coupe sau roadster) a rămas deocamdată pe zero în ceea ce privește vânzările, arată cifrele APIA.
Cel mai bine vândut model premium în primul trimestru al anului a fost BMW X5. SUV-ul german a bifat 75 de achiziții.