EDITORIALUL EVZ: Bietul Boc! Băsescu l-a condamnat să fie preşedintele PDL
- Mircea Marian
- 21 aprilie 2011, 00:10
Dacă era după mintea lui Boc, pun pariu că Botiş era ministru şi azi şi încă multe zile de acum încolo. Pentru premier, ministrul muncii era un "om onest".
Marţi, după izbucnirea scandalului, niciunul dintre liderii PDL aflaţi în tabăra Boc nu cerea demisia lui Botiş. La polul opus, Vasile Blaga spunea că ministrul trebuie să plece "dacă ceea ce s-a scris în presă este adevărat". Până la urmă, a fost nevoie să intervină Băsescu - a mărturisit-o mai pe ocolite chiar Botiş - care l-a dat afară pe ministrul muncii. Liderul informal al PDL este cel care şi-a dat seama că scandalul Botiş putea să schimbe echilibrul de forţe din interiorul partidului şi l-ar fi ajutat pe Blaga să câştige bătălia cu Boc.
Povestea aceasta arată că pe Emil Boc nu-l interesează atât de mult pe cât am crede postul de preşedinte al PDL. Ceea ce vrea el este să rămână şef la Palatul Victoria, iar în guvernul său să fie cât mai mulţi cei care, pe de-o parte, îi sunt apropiaţi, iar pe de altă parte îi sunt inferiori din punct de vedere intelectual, pentru ca nu cumva vreunul dintre miniştri să crească prea mult şi să înceapă să viseze la conducerea guvernului. Botiş, la fel ca şi toţi cei ajunşi în executiv după ultimele remanieri - Ariton, Igaş, Vreme sau Ialomiţianu - îndeplinea ambele condiţii.
Acum, va fi greu de găsit alt ministru al muncii care să fie şi semnatar al moţiunii Boc şi fără alte ambiţii politice în afară de dorinţa de a ajunge primar în Bistriţa. Aceasta era şi strategia lui Adrian Năstase în ultimii ani de mandat: aducea în guvern doar mediocrităţi, pentru ca nu cumva vreunul dintre demnitari să-l eclipseze (vezi înlocuirea, la Interne, al lui Ioan Rus cu mult mai modestul Săniuţă).
Ceea ce vrea Boc este cât se poate de raţional (din perspectiva sa). Adevărata putere este la guvern, unde se află banii, nu la partid. Dacă eşti doar şeful PDL şi nu controlezi bugetul poţi să dai ordine (care să fie şi îndeplinite!) cel mult secretarelor care lucrează în Aleea Modrogan. Poţi să fii prim-ministru fără să fii preşedinte de partid, dar nu merită să fii lider al PDL dacă nu eşti şi în Palatul Victoria.
Chiar şi în cea mai proastă variantă - Blaga câştigă şefia PDL - ar fi aproape imposibil ca Boc să fie scos din postul de premier. Ar fi ridicol pentru Blaga să aranjeze, în culise, răsturnarea propriului guvern. În plus, cel care l-ar numi pe viitorul prim-ministru ar fi tot Băsescu şi este puţin probabil ca şeful statului să accepte un personaj din anturajul fostului ministru de interne, sau eventual pe Blaga însuşi.
Pentru Boc, acesta este meciul vieţii. Ştie că atunci când va pleca din Palatul Victoria nu va mai însemna nimic. Băsescu, în schimb, îl vrea pe Boc în Aleea Modrogan şi un tehnocrat la Palatul Victoria. Şeful statului crede că aceasta este strategia potrivită pentru a împiedica USL să controleze 50% plus unu din numărul parlamentarilor.
Dacă Ponta şi Antonescu nu au în spate majoritatea parlamentarilor nu pot ridica pretenţii la numirea premierului şi nici nu pot să-l suspende pe preşedinte. Băsescu vrea, acum, să-l scoată pe Boc de la Palatul Victoria pentru că fiecare zi în care acesta rămâne la conducerea guvernului ar putea însemna noi voturi pentru USL.
Un tehnocrat numit în postul de premier nu va ajuta PDL-ul prea mult, dar ar putea opri creşterea alianţei socialliberale. Boc nu poate fi însă dat afară pur şi simplu şi retrogradat într-un obscur post de cadru univeristar. Şeful statului îi oferă, drept consolare, conducerea partidului.
Finalul forţat al scandalului Botiş arată că Băsescu este cel care i-a pus lui Boc în spate crucea de preşedinte al PDL. Primul-ministru ar fi renunţat la această mare onoare, l-ar fi păstrat pe prietenul Botiş la minister şi l-ar fi lăsat pe Blaga să-şi bată capul cu un activ de partid care nu ştie decât să ceară bani, şi bani, şi bani...