VĂLUL INTERZIS: Două femei cu niqab, arestate la Paris

VĂLUL INTERZIS: Două femei cu niqab, arestate la Paris

Două femei care purtau niqab şi mai mulţi simpatizanţi au fost arestaţi azi la Paris, pentru participare la o manifestaţie neautorizată, în ziua intrării în vigoare în Franţa a legii care interzice portul vălului integral, notează Agerpres.

Cele două femei nu au fost arestate pentru portul vălului, ci pentru nerespectarea obligativităţii anunţării manifestaţiei, a explicat pentru AFP Alexis Marsan, comisar însărcinat cu ordinea publică. În Franţa, orice manifestaţie în spaţiul public trebuie să fie anunţată în prealabil în vederea autorizării ei.

Potrivit comisarului Marsan, cel puţin două femei cu niqab, o femeie cu văl dar a cărei faţă nu era acoperită şi un responsabil al organizatorilor manifestaţiei din faţa Catedralei Notre-Dame din Paris au fost arestaţi. Organizatorul manifestaţiei, Rachid Nekkaz, a declarat telefonic pentru AFP că fusese 'arestat în compania unei prietene în niqab' în faţa Palatului Elysée în cursul dimineţii, înainte de manifestaţia prevăzută la Catedrala Notre-Dame.

Asociaţia care a convocat manifestaţia a asigurat că solicitase permisul necesar, dar că prefectura nu i l-a acordat, invocând intrarea în vigoare a legii, potrivit EFE.

Kenza Drider, care purta niqab, venise azi la Paris, de la Avignon, cu intenţia de a participa la manifestaţie şi la un program de televiziune. Tânăra, în vârstă de 32 de ani şi mamă a patru copii, a afirmat că intenţia sa nu era de a provoca, ci de a arăta că această lege este împotriva libertăţii ei individuale.

Ne puteți urmări și pe Google News