EDITORIALUL EVZ: Boc n-are bani de profesori, dar subvenţionează moguli

EDITORIALUL EVZ: Boc n-are bani de profesori, dar subvenţionează moguli

Două fapte recente, pentru a explica titlul.

Luni, presa a publicat înregistrarea unei discuţii dintre conducerea trustului Realitatea Media şi directoarea companiei de stat CNI-Coresi, care deţine spaţiile în care se află televiziunea lui Vîntu. Din discuţii reiese că Realitatea are datorii de 600.000 de euro către Coresi şi, potrivit contractului, ar fi trebuit să fie evacuată. Dar nu numai că directoarea companiei nu a dat afară trustul de presă, dar chiar l-a lăsat să ocupe spaţii pentru care nu plăteşte nici chirie şi nici utilităţi. Din stenogramă se înţelege că Boc ar şti situaţia. Iată cum relatează directoarea Coresi discuţia ei cu premierul: "Am vorbit personal cu Boc. «Domnule, mai e un pic, până atunci termină. Merg mai departe?» Şi mi se spune: «Da». Şi zic: «Da, dar după aia ce fac?». «Da’ ce, e firma ta?»". Reţineţi abordarea premierului, aşa cum o relatează directoarea Coresi: "Da’ ce, e firma ta?". A doua informaţie: potrivit unui studiu al Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE), fiecare gospodărie din România a subvenţionat gazul ieftin consumat de Interagro în ultimele 18 luni cu circa 40 de dolari. Interagro este proprietatea lui Ioan Nicolae, personaj care, potrivit unei telegrame a Ambasadei SUA la Bucureşti, figura în topul primilor cinci oligarhi români. CRPE arată că Interagro plăteşte, "practic, 120 USD/1000 mc". Dumneavoastră, cetăţeanul simplu, sunteţi facturat, potrivit studiului CRPE, cu circa 200 USD/ 1000mc. Suma de 500 de milioane de euro pe care guvernul ar trebui să o plătească profesorilor este imensă şi nu vreau să sprijin teza potrivit căreia guvernul ar trebui să mulgă companiile de stat pentru a mări salariile bugetarilor. Ar fi o mită electorală, cu efecte economice dintre cele mai perverse. Ceea ce susţin este că executivul ar trebui să privatizeze companiile pe care le controlează, cu precădere cele din sectorul energetic, unde jaful pare a fi de neoprit. Ştiu că, potrivit ultimului sondaj CURS, 64% din cetăţeni sunt împotriva privatizării. Oamenii au sentimentul că ENEL sau OMV îi fură mai rău decât statul. Greşesc. În primul rând: aveţi sentimentul că dacă Boc ar fi controlat Petrom aţi fi plătit mai puţin pentru benzină? Exclus. Eventual, ar fi scăzut preţul în preajma campaniei electorale, dar pierderea ar fi fost recuperată după închiderea urnelor. În al doilea rând, am uitat prea repede ce se întâmpla pe vremea când Petrom era în mâinile statului, iar personaje ca Liviu Luca (şi probabil şi Vîntu, tovarăşul său de afaceri) s-au îmbogăţit sifonându-i resusele.

Ar trebui să privim mai atent ce se întâmplă la toate cele 154 de companii şi 25 de instituţii autonome aflate sub controlul guvernului central. Permanenta politizare, numirea unor manageri incompetenţi şi drenarea resuselor au făcut ca aceste societăţi să acumuleze arierate care depăşesc 4% din PIB. În primele trei trimestre ale lui 2010 subvenţia pentru companiile de stat a crescut la circa 0,5% din PIB. Este proprietatea de stat în beneficiul cetăţenilor români? Şi Jeffrey Franks, şi ambasadorul Gitenstein au explicat că, din cauză că Hidroelectrica vinde energie ieftină către "băieţii deştepţi", populaţia plăteşte mai mult pentru curent. Companiile de stat au folosit subvenţiile pentru a acoperi ineficienţa şi corupţia.

Va schimba ceva managementul privat, pe care Boc l-a descoperit acum şi pe care-l vinde ca pe un panaceu? Am mai avut astfel de tenative, un eşec. Pe vremea guvernării PNL, la Fondul Proprietatea era o doamnă care încasa 65.000 de euro pe lună pentru "managementul privat"! Doamna respectivă, selectată nu se ştie cum, nu a făcut nimic care să justifice aceşti bani. Management privat a avut şi Sidex, dar jaful nu s-a oprit până la privatizare. În ţări ca Germania sau Cehia, proprietatea de stat este (aproape) la fel de bine administrată ca şi cea privată. În România, cu Boc, cu Antonescu, cu Ponta, cu cine vreţi, companiile statului vor fi veşnic puşculiţa mogulilor şi a politicienilor. După cum bine ar fi zis Boc: "Da’ ce, e firma ta?" P.S.: Victor Ciutacu m-a prins: în 14 octombrie 2010, am primit de la Parchetul General rechizitoriul lui Vîntu. L-am primit şi eu ca şi toţi jurnaliştii care l-au cerut de la biroul de presă al acelei instituţii, în aceeaşi zi. Cred că nu a existat publicaţie serioasă din România care să nu fi făcut acest demers. Este o preocupare jurnalistică, pe care redactorul-şef al Jurnalului naţional nu are cum să o înţeleagă. O anchetă a CSM a lămurit faptul că parchetul a procedat corect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Încă o precizare: stenogramele convorbirilor dintre SOV şi jurnaliştii de la Realitatea TV, la care se referă Ciutacu, nu sunt în rechizitoriu. Ele au apărut în presă, inclusiv în EVZ, de-abia după ce dosarul complet a ajuns la instanţă. Victor Ciutacu minte, minte cu neruşinare, atunci când spune că stenogramele au ajuns în presă de la Kovesi.