Un suspect arestat în cazul masacrului din Afganistan. Vezi cine era Moţco Filaret, românul ucis de agresori!
- Flavius Toader
- 3 aprilie 2011, 13:00
Poliţia locală a anunţat arestarea unei persoane suspectate de organizarea atacului de ieri asupra centrului ONU de la Mazar-i-Sharif, în care şi-a pierdut viaţa şi un român. Suspectul este un militant din provincia Kapisa. Între timp, MAE a dezvălui identitatea românului ucis ieri: Moţco Filaret, de 43 de ani, ofiţer de afaceri politice în cadrul operaţiunii nord din cadrul misiunii ONU în Afganistan. Potrivit MAE, "pe lângă activităţile în cadrul centrului de la Mazar-i-Sharif, acesta a mai participat la misiuni în cadrul centrului operaţional sud din Kandahar, Afganistan, misiuni OSCE de teren în Tadjikistan, Federaţia Rusa, Caucazul de Nord, Cecenia, precum şi în cadrul altor misiuni ale unor organizaţii internaţionale".
Potrivit unor surse oficiale citate ieri de Agerpres, funcţionarul internaţional român lucra în Afganistan de aproximativ doi an. Dintre cei aproximativ 2.000 de angajaţi ai Misiuni ONU din Afganistan, aproximativ 80 la sută sunt de cetăţenie afgană, iar restul sunt cetăţeni străini dintre care aproximativ 20 - 30 sunt români, majoritatea angajaţi ca agenţi de securitate, contractele acestora nefiind intermediate de statul român, ci de firme private de specialitate. Preşedintele Traian Băsescu a transmis azi un mesaj de condoleanţe familiei românului ucis şi a apreciat că "atacurile împotriva personalului ONU sunt inacceptabile". La mai puţin de o zi de la tragedie, la Kandahar au avut loc noi violenţe declanşate de incendierea Coranului de către un pastor din SUA. Cel puţin 9 persoane au murit azi şi câteva zeci a fost rănite. Cel puţin 12 persoane au fost ucise ieri într-un atac fără precedent asupra biroului ONU din oraşul afgan Mazar-i-Sharif. La baza atacului care a vizat sediul ONU a stat o manifestaţie de protest faţă de incendierea Coranului produsă recent în Statele Unite ale Americii. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a condamnat atacul de ieri, catalogându-l drept "cumplit şi laş", scrie BBC, care vorbeşte despre cel puţin 14 morţi. Atac fără precedent ONU a confirmat că şapte angajaţi străini ai instituţiei - trei funcţionari internaţionali şi patru paznici - au fost ucişi în urma atacului de ieri. Alte 24 de persoane au fost rănite. Ministerul român de externe a precizat la rândul său că printre funcţionarii ONU s-ar afla şi un cetăţean român. Ministerul apărării de la Oslo a anunţat că una dintre victime, o femeie de cetăţenie norvegiană, este locotenent colonelul Siri Skare, pilot, în vârstă de 53 de ani. Ministerul suedez de externe a anunţat la rândul său că printre victime se află un cetăţean suedez în vârstă de 33 de ani - Joakim Dungel. Manifestaţie violentă
La baza atacului care a vizat sediul ONU a stat o manifestaţie de protest faţă de incendierea Coranului produsă recent în Statele Unite ale Americii. Cartea sfântă a musulmanilor a fost arsă de Terry Jones, un pastor din Florida, pe 20 martie, în faţa a doar 30 de credincioşi. A fost vorba despre un aşa-zis proces, în care Coranul a fost judecat, găsit "vinovat" şi "executat" de pastor. În Afganistan, scrie New York Times, trei molahi în frunte cu Mohammed Shah Adeli, nemulţumiţi de atacul asupra cărţii sfinte musulmane, au îndemnat mulţimea să iasă în stradă şi să răzbune gestul. Pentru că nu au găsit americani pe care să-şi verse furia, protestatarii au luat în vizor un alt simbol al intruziunii Occidentului în Afganistan - misiunea ONU, scrie publicaţia americană. Protestatari înarmaţi au atacat dispozitivul de pază şi au pătruns în interiorul clădirii organizaţiei internaţionale. Un purtător de cuvânt al administraţiei provinciei Balkh a explicat că, iniţial, protestatarii au fost paşnici şi nu se cunoaşte motivul pentru care aceştia au devenit brusc violenţi. "Unii dintre colegii noştri au fost pur şi simplu vânaţi", a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei, Kieran Dwyer. Surse din poliţia locală au precizat că printre morţi se află cetăţeni din România, Norvegia şi Suedia, paznici din Nepal şi trei demonstranţi. Încă 12 funcţionari ai ONU, între care un cetăţean rus, au fost răniţi, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, adăugând că starea a doi din aceştia este foarte gravă, informează AFP.
Anterior, se afirmase că manifestanţii au deschis focul. O oficialitate locală, care a optat pentru anonimat, a indicat că un mic grup de oameni a atacat cu pietre, încercând să pătrundă cu forţa în biroul ONU şi în cele din urmă a reuşit. Şeful misiunii internaţionale în regiune a fost rănit, dar a scăpat cu viaţă, potrivit aceleiaşi surse.
SUA, NATO şi UE condamnă atacul Preşedintele american Barack Obama a condamnat ferm atacul şi a subliniat că munca ONU este esenţială pentru construirea unui Afganistan puternic. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi şeful diplomaţiei UE, Catherine Ashton, au condamnat la rândul lor atentatul comis. "În numele NATO, condamn cu fermitate atentatul care a avut loc astăzi (vineri) în tabăra ONU din Mazar-I-Sharif şi unde mai mulţi funcţionari ai ONU au fost ucişi", a declarat Rassmussen într-un comunicat, citat de AFP. "Victimele acestor atacuri s-au dedicat ajutorării poporului afgan şi construirii unei vieţi sigure. Prin atacarea lor, atacatorii au dovedit un dispreţ profund pentru ceea ce ONU şi comunitatea internaţională în ansamblul ei încearcă să facă în beneficiul tuturor afganilor", a adăugat şeful Alianţei Nord-Atlantice. Şi Ministerul Român de Externe a condamdat atacul din Afganistan. "MAE condamnă cu toată fermitatea actele de violenţă şi cruzime săvârşite asupra membrilor biroului ONU din Mazar-i-Sherif. Nu poate exista justificare pentru astfel de acte deplorabile. MAE îşi exprimă regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti şi transmite întreaga sa compasiune familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în acest tragic atentat. Ne exprimăm, totodată, solidaritatea cu membrii misiunii ONU în Afganistan", precizează MAE într-un comunicat.