Mi-aş fi dorit ca iniţiativa legislativă a guvernului pentru modificarea Codului Muncii să atragă discuţii serioase, cu argumente bine fundamentate, într-o direcţie sau cealaltă.
Mi-aş fi dorit, dar m-ar fi mirat să se întâmple aşa ceva. Iar asta nu numai pentru faptul că aşa este de regulă înţeleasă politica pe malurile Dâmboviţei. În cazul de faţă, opoziţia faţă de schimbările propuse nu poate fi decât umorală, iar argumentele - jalnice etichete, de genul "sclavagism" sau alte năzbâtii proletcultiste.
Mărturisesc chiar că sunt impresionat de îndârjirea cu care liderii de sindicat - unii dintre ei, înţepeniţi pe scaunele lor de decenii - îşi apără "drepturile câştigate". Desigur, este vorba de fapt doar despre drepturile lor, nu ale celor pe care ar trebui să-i reprezinte. La urma urmei, avem vreo 4 milioane de salariaţi, dar avem şi peste două milioane de cetăţeni care şi-au luat lumea în cap, sătui de atâta "protecţie socială", şi mai avem şi vreun milion şi jumătate care muncesc la negru, deci nu au de fapt niciun drept. Aceste cifre arată până la urmă zdrobitorul eşec al politicii promovate de sindicate - cu largul sprijin al unor politicieni care fie nu sunt în stare să înţeleagă că lumea s-a mai schimbat din vremea lui Marx, fie pur şi simplu au nevoie de cetăţeni săraci ca să-şi păstreze mizerele lor privilegii.
Hai să încercăm să vedem lucrurile şi din altă perspectivă: din 1990 încoace, legislaţia muncii s-a schimbat doar pentru a creşte protecţia socială la locul de muncă, pentru a limita drepturile angajatorilor în favoarea angajaţilor - în totală contradicţie cu ce se întâmplă în Europa şi în lume. După ultimele modificări, introduse în 2007 de guvernarea intitulată liberală, nu cred să mai fi rămas în legislaţie un singur lucru care să nu fie pe placul sindicatelor. Rezultatul este cel normal: economia tot necompetitivă a rămas, salariile - tot în coada Uniunii Europene, în timp ce numărul celor fără vreun acces la minunatele drepturi dobândite prin lupta neobosită a sindicatelor îl întrece copios pe cel al membrilor de sindicat.
N-o fi venit oare vremea să abandonăm discursurile de tip bolşevic, prin care angajatorii sunt prezentaţi ca nişte hiene, oameni care nu au decât dorinţa de a-şi chinui salariaţii? O fi atât de greu de înţeles că interesul angajatorului este ca angajatul să muncească eficient, caz în care toată lumea are de câştigat? N-o fi timpul să vedem şi să pricepem că în ţările care şi-au liberalizat piaţa muncii au crescut şi salariile, şi numărul locurilor de muncă? Sau trebuie să rămânem pe veci prizonierii unor sindicalişti care zbiară, pe cât de ilogic, pe atât de zgomotos, că "angajările temporare nu vor duce la scăderea şomajului"?
Dacă mistificarea neruşinată a realităţii este, până la urmă, singura speranţă pentru păstrarea privilegiilor liderilor de sindicat, îmi este foarte dificil să-i înţeleg pe reprezentanţii nu ştiu căror patronate care se opun îndârjit măsurilor care i-ar ajuta şi pe ei să aibă rezultate mai bune, să aibă profituri mai mari. De altfel, aceste "patronate" s-au opus modificărilor Codului Muncii chiar înainte de a apuca să le studieze, cu aiuritorul argument că ele ar fi fost cerute de investitorii străini! Faţă de o asemenea conduită, numi vine decât să strig: "Alo, to’arăşu’! Ai greşit iepoca! Chestia cu «neamestecul în treburili interne» este din altă poveste…" Care, slavă Domnului, s-a isprăvit! După discurs, aceste "patronate" au doar rolul să semene confuzie - în logica bolşevică ce, iată, are demni urmaşi în România de azi.
În zona politicului, acelaşi talmeş- balmeş. Un june politician, încântat mereu să se audă, declara că noul Cod al Muncii va aduce şi salarii mai mici, şi şomaj mai mare, şi falimente mai multe. Ce să-i răspunzi bietului om? Că şi în cazul în care ar fi cea mai groaznică modificare a legii, nu este posibil să se întâmple TOATE cele trei urmări împreună? Este de plâns că această siluire a logicii elementare a ajuns să fie chiar titlul moţiunii de cenzură a opoziţiei… Este deconcertant să vezi că, şi în partea care ar trebui să fie în dreapta eşichierului politic, critica noului Cod se face fix de pe poziţiile sindicatelor. S-ar răsuci în mormânt Brătienii să vadă cum s-a ales praful şi pulberea de doctrina lor! În zona acestui partid, o singură voce importantă a îndrăznit să recunoască public: "Codul Muncii în varianta propusă de guvern are calitatea de a flexibiliza relaţiile angajat-angajator şi în acest sens este extrem de bine- venit. Cred însă că intenţia ar putea fi dusă mai departe cu scopul de a crea o adevărată piaţă a muncii". Just!
Suntem iar la o răscruce. Am putea capitula în faţa unor politicieni a căror nimicnicie pârjoleşte totul. Sau, dimpotrivă, după aplicarea în cel mai scurt timp a prevederilor noii legislaţii a muncii, am putea analiza ce anume trebuie revizuit în continuare, pentru a deveni mai competitivi. Abia aşa am pune bazele unei creşteri reale, sănătoase şi durabile a standardului de viaţă.
Recomandările noastre
