FILMUL EVZ: Controversatul Bruno (Brüno)

FILMUL EVZ: Controversatul Bruno (Brüno)

Scandalos, amuzant şi revoltător, Sacha Baron Cohen revine, cum îl ştim, cu un personaj de neuitat.

Şocant, scabros, scandalos, Sacha Baron Cohen revine, după "Borat", în maniera deja cunoscută, cu o altă satiră, atacând de această dată lumea modei.

Bruno (Sacha Baron Cohen) este un designer de modă homosexual. Auto-proclamat "cel mai celebru star austriac de la Hitler încoace", adoptand o vestimentaţie excentrică şi cât mai colorată, bărbatul porneşte într-o călătorie în care caută să scoată în evidenţă şi să facă de râs lumea modei, una dintre cele mai comentate în societatea în care trăim. Alături de fostul asistent al asistentului său, Lutz (Gustaf Hammarsten), proaspătul fashion reporter merge în SUA, unde îi cad în capcană, printre alţii, Harrison Ford, Ron Paul, Bono, Chris Martin, Elton John, Slash, Snoop Dogg şi Sting. Prin interviurile şi emisiunile televizate la care participă, Bruno pune la zid toată industria modei din ziua de azi. În tot acest timp, el are grijă şi de proaspăt adoptatul copil de culoare pe care îl educă în spiritul său unic şi "creativ". După ce în 2006, prin intermediul lui Borat, îi aducea în centrul atenţiei pe ţăranii din Glod, de această dată Sacha Baron Cohen le menţionează în noua sa comedie pe fetele de la Indiggo şi include pe spotul de promovare arhicunoscuta piesă a trupei O-Zone, "Dragostea din tei". Pentru rolul său, actorul a lucrat din greu la sală şi a trebuit să-şi epileze tot părul de pe corp.

22.00 - HBO

Ne puteți urmări și pe Google News