Loto 6/49: numai opt sunt cele mai norocoase

Loto 6/49: numai opt sunt cele mai norocoase

În ultimul an, numărul 7 a ieşit de 15 ori, un record. În întreaga istorie a Loteriei, cel mai frecvent a fost extras numărul 13.

Premiul cel mare la Loto 6/49 a fost câştigat ultima dată pe 24 octombrie 2010. În cele trei luni care au trecut de atunci, reportul la Categoria I a crescut la aproape 17,8 milioane de lei (4,2 milioane de euro).

O statistică realizată de EVZ pe baza rezultatelor din ultimul an şi un pic (cele 110 extrageri dintre 7 ianuarie 2010 şi 27 ianuarie 2011) arată care sunt numerele extrase cel mai des. Din calculele noastre, acestea sunt 7 (extras de 15 ori), 17, 37, 9 (de 11 ori) şi 1, 13, 25, 34 (de 10 ori). La celălalt pol a fost numărul 39, extras o singură dată în ultimul an. Dacă jucaţi toate cele opt numere pe un bilet, preţul este de 123 de lei (28 de variante X 4,4 lei). Patru dintre aceste numere au ieşit la extragerile din 6 şi 20 ianuarie. În întreaga istorie a Loteriei, cel mai des au ieşit numerele 13, 22, 29, 33, 36 şi 41.

Concurenţa: loto la casele de pariuri

Românii joacă astăzi mai puţine variante la Loto 6/49, faţă de anii 2007 şi 2008, de pildă. Motivul evident este criza, dar un altul este concurenţa loteriilor străine, prezente şi în România prin intermediul agenţiilor on-line şi al caselor de pariuri.

De exemplu, pe unul dintre aceste site-uri se poate juca, din faţa calculatorului, la loteriile din Irlanda, Spania, Italia, Germania, Statele Unite, Canada şi Australia. Mai mult, există o loterie, 49’s, cu două extrageri zilnice. La aceasta din urmă, se extrag şase numere plus o bilă bonus.

Ai şansa să pariezi pe unu, două, trei, patru sau cinci numere. Dacă pariezi 10 lei pe un număr şi acesta iese, câştigi 60 de lei. Dacă indici corect patru numere din şapte, 10 lei investiţi se transformă în 38.000, iar, la cinci numere, ai câştiga 400.000 de lei.