EDITORIALUL EVZ: Are nevoie Băsescu de propria Antena 3?

EDITORIALUL EVZ: Are nevoie Băsescu de propria Antena 3?

Mă mai uit la Antena 3 doar dacă mă aşez din greşeală pe telecomandă sau am nevoie un stimulent care să-mi pompeze adrenalină în sistem. În ultimele două săptămâni, mi-a fost suficientă o porţie de 15-20 de minute pe seară cu Gâdea şi Dumitrescu.

Am nimerit peste melodrama cu generalii-cu-pensii-tăiate. La începutul campaniei, cei de la Antena 3 au făcut prostia să spună cam cât era pensia unui astfel de general, înainte de recalculare. Cam enervant pentru un pensionar obişnuit (pensia medie: 686 de lei) şi chiar şi pentru unul din armată (pensia medie, înainte de recalculare: 1.493 de lei)! Aşa că, după vreo câteva zile în care au plâns de mila unora care aveau pensii de zeci de milioane de lei vechi, cei de la Antena 3 au schimbat tactica şi au început să vorbească doar despre procentul cu care acestea au scăzut. Dar tot nu s-au abţinut şi, într-una din zile, a defilat prin faţa lui Gâdea un general care tocmai primise casă de la primarul Oprescu şi era foarte supărat pentru că, timp de câteva zile, nu fusese racordat la reţeaua de apă şi curent. M-am întrebat: câţi civili au fost evacuaţi din casele lor şi au primit de la fiul generalului de securitate Oprescu măcar o garsonieră, fără conectare la utilităţi?

Aşa că, dacă aş fi un telespectator care poate controla doar telecomanda, poate unul dintre cei 17% care mai votează cu PDL sau care poate mai are încredere în Băsescu sau chiar unul dintre numeroşii nehotărâţi, m-aş întreba cum pot să mai ascult şi alte comentarii în afară de cele servite de propaganda sinistrului cuplu Voiculescu&Antonescu? Nu ar trebui să existe un post care să echilibreze situaţia? O Antena 3 în oglindă, care să-l laude pe Băsescu şi să denunţe coabitarea liberalilor cu foştii securişti şi cu urmaşii nomenklaturiştilor? Şi cred că răspunsul ar fi "da", are nevoie şi bietul preşedinte de o televiziune care să-l sprijine!

Dar, ca jurnalist, cred că ar fi o greşeală dacă PDL ar încerca să mobilizeze acum resurse pentru a crea o structură media care să folosească aceleaşi metode ca şi Antena 3 şi Realitatea. Un loc în care dezbaterile să se transforme într-o isterie colectivă, iar liberalii sau pesediştii să fie invitaţi doar pentru ca moderatorul să aibă la cine să strige. Iar Băsescu să dea interviuri doar după ce moderatorul susţine un laudatio de talia peroraţiilor lui Gâdea în faţa stăpânului. ("Invitat special în această seară la «Sinteza zilei» este senatorul Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului României, profesor universitar de economie, fondatorul trustului Intact şi a altor entităţi de business din România despre care preşedintele Băsescu nu a încetat să se refere la dumneavoastră în nenumărate ocazii pe care eu v-am invitat la această emisiune de nenumărate ori, în nenumărate rânduri şi cu eleganţă maţi refuzat de foarte multe ori" - Mihai Gâdea, 10 mai 2010. N-a murit limba de lemn dulce la 22 decembrie 1989!).

Nu cred că o astfel de formulă i-ar aduce mari câştiguri lui Băsescu. În primul rând, cred că este imposibil să ai audienţă atunci când susţii necondiţionat puterea. La "Sinteza zilei" se uită aproape 5% din publicul adult din mediul urban fiindcă se află în opoziţie. Singurul motiv pentru care mi-aş dori ca Voiculescu să ajungă la putere ar fi pentru a vedea ce se va întâmpla în acel moment la Antena 3. Şi, în al doilea rând, un post pro-Băsescu nu ar face decât să legitimeze ceea ce se întâmplă acum la televiziunile domnilor Voiculescu şi Ghiţă.

Ceea ce ar fi putut face Băsescu şi cei de la PDL ar fi fost să elibereze televiziunea şi radioul public de sub controlul politic şi să creeze acolo, în aceste vremuri de restrişte pentru presă, două insule în care să se facă jurnalism de calitate. Bineînţeles, ar fi avut parte şi de critici, care ar fi fost probabil mai credibile şi cu impact mai mare decât cele rostogolite de instrumentele de propagandă ale lui Ponta şi Antonescu. Dar preşedintele României a abandonat angajamentele din 2005, preferând să-şi securizeze nişte structuri călduţe, unde să dea interviuri şi să-şi ţină discursurile fără ca ele să fie comentate, ulterior, de alde Chirieac sau Ciuvică. O televiziune şi un radio unde să se facă în primul rând jurnalism, nu echilibristică între diferite interese politice şi economice, nu l-ar fi slujit pe Băsescu. Dar ar fi ajutat enorm democraţia din România, atât de grav mutilată de o presă coruptă.

Ne puteți urmări și pe Google News