SCENARIUL LUI LĂZĂROIU: Preşedintele trebuie să ţină cont de rezultatul alegerilor, dar PERSOANA premierului el o desemnează

SCENARIUL LUI LĂZĂROIU: Preşedintele trebuie să ţină cont de rezultatul alegerilor, dar PERSOANA premierului el o desemnează

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, în această seară, la Gândul Live, că un scenariu posibil ar fi ca Traian Băsescu să desemneze după alegeri un premier de la USL, dar nu pe Victor Ponta. Sunt foarte mulţi în PSD care nu-l mai vor pe Ponta premier, a spus Lăzăroiu.

"Preşedintele trebuie să ţină cont de rezultatul alegerilor, dar persoana (premierului - n.r.) o desemnează preşedintele. Persoana îşi negociază un Cabinet, se duce în Parlament şi demonstrează că are o majoritate, că majoritatea acolo se vede, în Parlament, nu la consultări", a schiţat Lăzăroiu un scenariu. Acesta a declarat că "sunt mulţi în PSD care nu vor să-i mai pună în mână lui Ponta această candidatură" şi a spus că el unul nu-l vede pe actualul şef al Executivului în funcţie şi după alegeri. "E posibil ca, dintr-o discuţie între preşedinte şi oameni din PSD, să aibă acelaşi punct de vedere", a pus Lăzăroiu paie pe focul îngrijorării USL. "După alegeri or să fie surprinşi cât de uşor se va crea o majoritate, majorităţile nu stau într-o persoană". Strict ipotetic, el a lansat în discuţie numele lui Mircea Geoană.  Declaraţiile consilierului prezidenţial vin în contextul în care atât liderul PC Dan Voiculescu, cât şi cel al PNL, Crin Antonescu, şi-au exprimat îngrijorarea că preşedintele va refuza să-l desemneze pe Ponta premier după alegerile din 9 decembrie şi au vorbit despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Enunţând teoria de mai sus, Lăzăroiu hrăneşte temerile exprimate de Dan Voiculescu săptămâna trecută: că în USL se vor găsi "trădători". "Băsescu îl va chema pe Ponta la negocieri, iar acesta nu se va duce. Dar se vor găsi oameni din PSD care să se ducă şi să accepte să facă Guvern fără Victor Ponta. Apoi, va fi chemat Crin Antonescu şi, aşa cum îl cunosc eu, nu se va duce la Cotroceni, dar va fi cineva din PNL care va discuta cu Traian Băsescu. Li se vor promite ministere, funcţii, se vor întoarce în partide şi îşi vor convinge colegii să facă Guvern în aceste condiţii. Asta se va întâmpla şi vom avea un Guvern condus de oameni aflaţi la mâna lui Traian Băsescu", spunea liderul PC.

Referindu-se la Dan Voiculescu, Lăzăroiu a comentat chiar că "dacă el recunoaşte acest drept al preşedintelui (de a desemna premierul - n.r.) înseamnă că ei au început să citească Constituţia".

CITIŢI ŞI:

  • Dan Voiculescu îi taxează pe colegii săi care se opun suspendării: AGENŢI POLITICI ai lui Băsescu. Iliescu şi Antonescu sunt vizaţi
  • Apocalipsa după Voiculescu: "Cineva din PSD şi cineva din PNL vor trăda după alegeri şi vor face Guvernul fără Ponta şi Antonescu"
  • Antonescu, obsedat de suspendare chiar şi când o neagă. VEZI cum se răfuieşte cu Rus şi Tăriceanu

Ne puteți urmări și pe Google News