Nicolăescu, despre reacţia CE în cazul Diaconu: Ar trebui să promoveze dialogul, nu să fie inspector
- Carmen Vintil ă
- 31 octombrie 2012, 16:13
Viceliderul deputatilor PNL, Eugen Nicolăescu, a fost deranjat de reacţia Comisiei Europene. Acesta a susţinut că reacţia Comisiei Europene la decizia Senatului de a-i permite lui Mircea Diaconu sa-şi păstreze mandatul de parlamentar poate fi comparată cu aceea a unui inspector care "da certificate de bună purtare".
"Senatul este consecvent în modul în care a tratat acest caz, acest subiect şi anume Senatul este cel care i-a permis lui Mircea Diaconu să cumuleze cele două funcţii, i-a dat aprobare să desfăşoare şi activitatea de senator şi cea de director de teatru şi cred ca în această situatie, Senatul nu se putea delimita de propria decizie pe care o luase. (...) O a treia abordare şi care mă deranjează şi mai tare este poziţia Comisiei Europene. În mod normal, Comisia Europeană, când există o asemenea situaţie ar trebui să provoace şi să promoveze cu sinceritate dialogul cu ţările membre, nu să se constituie într-un inspector care vine şi-ţi spune că eşti bun sau eşti rău, care-ţi dă certificate de bună purtare. Cred că aici este o greşeală fundamentală a Comisiei Europene, că se situează pe o asemenea poziţie!", a declarat, la RFI, Eugen Nicolăescu. Totodată, Nicolăescu a cerut ANI să respecte decizia Senatului, pentru că nu este deasupra legii şi nu poate face orice îşi doreşte. Comisia Europeană (CE) regretă decizia Senatului României de a nu da curs unei sentinţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în cazul senatorului Mircea Diaconu, a declarat, ieri, Mark Gray, purtător de cuvânt al CE. CITIŢI ŞI:
- Senatul îl apără pe Mircea Diaconu: Rămâne senator. SOCIETATEA CIVILĂ SE REVOLTĂ
- Macovei despre cazul Diaconu: Senatorii USL calcă în picioare o decizie irevocabilă a Justiţiei