Piedone, năşit la Nunta de argint de Andra şi Măruţă
- Anca Simionescu
- 24 octombrie 2012, 14:08
În cinstea evenimentului, primarul sectorului 4 a spus că îşi scoate pentru prima dată la defilare colecţia de maşini de epocă.
După ce gravidele l-au decretat întâiul lor prieten, iar mamicile îl ştiu ca "prima bonă a ţării", Măruţa e pe cale să devină, la propriu, "Naşul" din showbiz. La scurt timp după ce l-a cununat pe Pepe, prezentatorul Happy Hour va năşi pentru a doua oară, la nunta de argint a lui Piedone.
Împreună cu Andra, Măruţă îl va năşi pe Cristian Popescu-Piedone, care îşi reînnoieşte jurămintele la Biserica Sfantul Spiridon cel Nou din Capitală, joi, 25 octombrie. Evenimentul va fi transmis în direct la Happy Hour, Măruţă a spus că va pune umărul alături de Cristian Popescu Piedone să facă o Nuntă de argint de pomină. În cinstea evenimentului, Piedone a spus că îşi scoate pentru prima dată la defilare colecţia de maşini de epocă.
În amintirea uneia dintre cele mai frumoase zile din viaţa lui, primarul sectorului 4 a spus că va reface alaiul de nuntă de acum 25 de ani. Dacă atunci se plimba pe Calea Victoriei cu Daciile epocii comuniste, acum va merge cu maşini cum mai vezi doar în filme. Mai mult, în complicitate cu Naşu', primarul sectorului 4 îi pregăteşte soţiei multe momente originale şi e curios să vadă cu ce îl va surprinde ea.