Congres PPE. Iulia Timoşenko cere oficialilor europeni să impună restricţii de circulaţie liderilor regimului Ianukovici
- Laura Ciobanu
- 18 octombrie 2012, 12:57
Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a transmis Congresului PPE, care se desfăşoară la Bucureşti, un mesaj prin care le cere liderilor europeni să impună restricţii liderilor regimului Ianukovici.
Într-un mesaj citit de preşedintele PPE, Wilfried Martens, Timoşenko, aflată într-un spital în regim penitenciar, cere popularilor europeni să ia o serie de măsuri în contextul apropierii alegerilor din Ucraina (28 octombrie). "Inundaţi-mi ţara cu observatori oficiali care să urmărească şi să reclame fiecare fraudă pe care o vor vedea, nu numai în ziua alegerilor, ci de pe acum", scrie aceasta. "Cereţi socoteală regimului cu privire la modul sistematic în care aranjează procesul electoral astfel încât să-i falsifice rezultatele", mai spune Timoşenko, care este de părere că deja sunt întrunite condiţiile de a declara că alegerile nu vor fi corecte. "Este momentul să restrângeţi libertăţile celor care ucid democraţia în ţara mea. Nu permiteţi membrilor regimului şi asociaţilor lor să călătorească liber în statele dvs pentru a-şi răspândi otrava lor propagandistică. Nu le permiteţi să facă tranzacţii necinstitte prin intermediul statelor dvs şi investigaţi aceste cazuri. Nu lăsaţi familiile lor să beneficieze de luxul dvs cu bani obţinuţi prin fraudă de la oamenii care muncesc în Ucraina, se mai spune în apelul Iuliei Timoşenko". "Numai refuzându-le aceste libertăţi pe care ei le refuză cetăţenilor lor regimul Ianukovici va începe să realizeze că există consecinţe pentru cei care dispreţuiesc legea şi valorile europene".