Cătălin Măruţă: "Nu am faultat şi nu am trişat niciodată!"
- Anca Simionescu
- 14 octombrie 2012, 16:30
Prezentatorul emisiunii "Happy Hour" spune că a fost întotdeauna cinstit cu invitaţii şi crede că lumea se uită la televizor "din curiozitate" sau pentru că este şocată. De mâine "Happy Hour" începe de la 17.30.
În plină zarvă, cu argumente pro şi contra derapajelor din emisiunile de tip tabloid, "Happy Hour" serbează cinci ani pe sticlă la Pro TV şi adaugă un sfert de oră la spaţiul de emisie. Emisiunea va începe de la 17.30. "Au fost cu siguranţă cinci ani extraordinari! Cinci ani de muncă asiduă, reuşite, uneori dezamăgiri… Dacă m-ai fi întrebat acum cinci ani, când începeam proiectul «Happy Hour», unde te vezi peste cinci ani, pot să spun sincer că momentul asta ar fi fost proiecţia mea optimistă. Mă bucur că sunt aici, că după cinci ani, publicul apreciaza încă show-ul meu, cu tot ce înseamnă asta: umor, spectacol, dramă, scandal. Show-ul continuă!", spune, sigur pe el, Cătălin Măruţă.
Vedeta Pro TV recunoaşte că "în mediul acesta, extrem de competitiv, «jocul» are loc la limită, dar eu pot să spun că nu am faultat şi nu am trişat niciodată. Cred că e clară metafora. Sunt un tip fair-play şi în platou şi în afara lui".
În ceea ce priveşte amenda de 30.000 de lei pe care Pro TV a primit-o de la CNA pentru ediţiile cu Ioana Tufaru, echipa "Happy Hour" nu este de acord, iar Alina Tolontan, producătorul emisiunii, explică: "Prostituţia este o faptă de natură penală deci nu ţine de intimitate, mai ales că în cazul Ioanei Tufar există dovezi evidente că a practicat. Povestea Ioanei Tufar prezentată în maniera Happy Hour nu a avut nimic din grotescul în care a alunecat acest personaj în ultimul timp la alte televiziuni".
Ca părinte, Cătălin Măruţă spune că nu se teme de influenţa televizorului, dar că-i va explica copilului ce trebuie să aleagă: "Tot ceea ce consumăm ne influenţează într-o anumită măsură gusturile, dar e evident că urmărim diverse programe din motive diferite şi nu ne alegem modelele din ce ni se ofera «pe tavă», adică fară discernământ, pentru simplul motiv că apar la televizor. Cu alte cuvinte, la fel cum generaţiile care nu aveau acces decat la programe TV despre fabrici şi uzine şi succesele unicului partid legal şi-au dezvoltat mecanisme prin care filtrau informaţia si reuşeau chiar să se amuze văzând absurdităţile difuzate, la fel şi generaţiile actuale, care sunt bombardate cu informaţii din toate părţile, reuşesc să discearnă între bine şi rău. Tu nu te uiţi la anumite programe din curiozitate sau pentru că eşti şocat? Nu totul este o lecţie de viaţă, uneori divertismentul e doar divertisment. Evident că îmi voi lasa copilul să se uite la televizor, sunt o mulţime de programe care l-ar învăţa lucruri interesante sau l-ar amuza, dar evident ca nu aş lasa ca educaţia lui să se bazeze pe programele TV. Numai cu ajutorul părinţilor şi sub supravegherea lor poate un copil să urmăreasca şi să inţeleagă aşa cum trebuie ceea ce apare la televizor", a spus prezentatorul "Happy Hour".
De mâine, emisiunea de la Pro TV începe de la 17.30 cu două programe spectaculoase: Cristian Gog va sfida moartea, iar Cheeky Girls fac show sexy şi original. Gemenele Monica şi Gabriela Irimia, Cheeky Girls vor cânta, vor dansa şi se vor încinge platoul mai senzuale ca niciodată. Un show cu o cadă de baie plină cu spumă şi clăbuci şi cu costume de baie minuscule. Cel de-al doilea invitat al ediţiei de luni este mentalistul Cristian Gog, câştigătorul ultimului sezon "Românii au talent", cu un număr din categoria "nu încercaţi niciodată acasă": ruleta rusească vs de puterea minţii.