Naşul Geoană şi finul Gust, recuperaţi de PSD

Naşul Geoană şi finul Gust, recuperaţi de PSD

Mircea Geoană, exclus din PSD acum un an, şi finul său de cununie, Florentin Gust, plecat din partid pentru a-şi urma naşul, au fost recuperaţi de PSD şi vor candida din nou în aceleaşi colegii care le-au adus mandate de parlamentari în 2008.

Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat astăzi că senatorul de Dolj Mircea Geoană va candida la alegerile din 9 decembrie pe acelaşi colegiu pe care îl reprezintă şi acum în Parlament - Colegiul Dăbuleni din Dolj, transmite Agerpres. Prioteasa a mai declarat că şi deputatul Florentin Gust îşi va păstra colegiul din Craiova pe care l-a câştigat în urmă cu patru ani. "Candidatura senatorului Mircea Geoană a fost lămurită. El va candida sub sigla USL. Nu spusese ferm că va candida pe colegiul Dăbuleni. Acum câteva zile am avut această discuţie. Am fost cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu, am susţinut ca senatorul Mircea Geoană să candideze în continuare pe acest colegiu, să dăm un semnal de stabilitate şi celorlalţi doi deputaţi, Valeriu Zgonea şi Ion Călin. Aceştia sunt oamenii care au şanse maxime de a câştiga jumătate plus 1", a declarat Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj.

Gust, turist politic de mare viteză Mircea Geoană a fost exclus din PSD anul trecut, pe 22 octombrie, după critici repetate la adresa preşedintelui partidului, Victor Ponta. Ca efect, el a pierdut şi preşedinţia Senatului, care i-a revenit pedelistului Vasile Blaga. Iniţial, Geoană a vrut să înfiinţeze o formaţiune nouă şi începuse să-i construiască şi o platformă civilă, dar, între timp, atât el, cât şi PSD au revenit la sentimente mai bune. Florentin Gust, finul de cununie al lui Mircea Geoană, a demisionat din PSD în semn de nemulţumire faţă de felul în care a fost tratat Geoană. Iniţial i s-a alăturat acestuia, apoi s-a înscris în PC. Nemulţumit, a plecat şi din PC şi a petrecut câteva săptămâni în PDL. Până la urmă însă, Gust a descoperit că tot PSD i se potriveşte mai bine şi a revenit în rândurile sale. Spre deosebire de el, Geoană este independent.

Ne puteți urmări și pe Google News