VEZI ce asemănări găseşte Cristian Preda între Antonescu şi Becali. Indiciu: ambii sunt codaşi la prezenţe
- Laura Ciobanu
- 11 octombrie 2012, 14:21
Pentru prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda o fuziune între PNL şi PNG este logică, întrucât acesta vede compatibilităţi între cele două formaţiuni şi mai ales între liderii lor.
În primul rând, ambii lideri sunt codaşi la capitolul prezenţe. "Dacă G. Becali e pe ultimul loc la PE, după numărul de prezenţe, iar C.Antonescu - tot pe ultimul loc la Senatul României, potrivit aceluiaşi criteriu, de ce să nu fie fuzionate cele două experienţe? Un chiul naţional şi unul european dau o sinteză foarte atrăgătoare pentru acei alegători care consideră, de pildă, că plagiatul e ceva minor", scrie Preda pe blogul său. Dincolo de "asemănarea accidentală a liderilor lor", Preda identifică însă şi alte aemănări, şi încă unele mai puţin inocente. Una ar fi "discursul anti-sistem" practicat de ambii. "PNG aşa s-a creat (...). În schimb, PNL a împrumutat cultura anti-sistem recent, în vremea în care a trebuit să justifice alianţa cu PSD. (...) Ei au ales refugierea într-un discurs radical, în care tot ce face adversarul e descris ca un pas către dictatură, iar instituţiile devin irelevante. De aici până la opoziţia faţă de tot ceea ce înseamnă instituţie şi compromis nu e decât un pas. PNL l-a făcut", scrie Preda, apreciind că drept rezultat, deşi PNL e la guvernare de câteva luni bune, discursul său e unul tipic pentru un partid de opoziţie. Becali, "mutat lângă Graham Watson" "Nu-mi mai rămâne decât să urez succes înfrăţirii PNL-PNG! La Parlamentul European, G.Becali va fi astfel mutat, din zona deputaţilor neafiliaţi, lângă Sir Graham Watson, iar C.Antonescu va putea vorbi mai informat despre Steaua. O echipă pe care a şi pomenit-o ieri sau alaltăieri, dacă nu mă înşel, în loc de răspuns la întrebarea unui ziarist despre prezenţa sa la Senat!", scrie europarlamentarul PDL În final, Preda face referire şi la declaraţia Varujan Vosganian, care a anunţat că nemulţumiţii din USL ar putea merge… la PPDD, pentru a reveni după alegeri înapoi. "Intervenţia lui Vosganian poate fi citită ca o formă de publicitate pentru strategia partidului lui Dan Diaconescu. Vicepreşedintele penelist anunţă că locurile potenţiale ale PPDD sunt scoase la vânzare pentru membrii USL care nu-şi găsesc susţinerea pe listele prea-pline ale Uniunii. Se pare că USL a înţeles că nu poate face singur majoritatea", încheie Preda. CITIŢI ŞI:
- Relu Fenechiu despre fuziunea cu PNG: "Nu facem o fuziune pentru un sediu, fie el şi de un milion de euro"
- Ministrul Culturii, Puiu Haşotti nu priveşte cu ochi buni o fuziune a PNL cu partidul lui Gigi Becali
- Becali vrea să se facă liberal. VEZI ce condiţii i-a pus lui Antonescu