Politicienele recurg la pictoriale glamour, ca strategie de imagine
- Carmen Vintil ă
- 9 octombrie 2012, 12:44
Pentru că politicienii au o imagine "scrobită", reprezentantele sexului feminin care au îmbrăţişat această carieră nu s-au dat în lături să pozeze în pictoriale publicate de revistele de femei.
Unul dintre motive ar fi că o astfel de prezenţă umanizează. Ultima femeie- politician care a făcut acest pas a fost europarlamentarul PDL, Monica Macovei. Ea a pozat pentru revista de modă "Haarper's Baazar", căreia i-a acordat şi un interviu. Nume celebre Daciana Sârbu, soţia actualului premier, Elena Băsescu, mezina şefului statului, sau Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, au apărut la rândul lor în revistele pentru femei. O apariţie şocantă rămâne cea a Monicăi Tatoiu (fostă candidată în alegerile locale din Bucureşti) care care a realizat un pictorial punk. În urmă cu ceva ani, Mona Muscă, a pozat şi ea pentru revista "Plai cu Boi", unde a pozat doar cu un prosop pe ea. Lavinia, Daciana şi Raluca, trei doamne şi toate trei! Raluca Turcan (PDL), Lavinia Şandru (PIN) şi Daciana Sârbu (PSD) au uitat de rivalităţile de pe scena politică şi au pozat alături de copiii lor într-un pictorial publicat de revista Tango, în decembrie 2008. În prezent, Raluca Turcan este deputat PDL, iar soţia premierului Victor Ponta, Dacian Sârbu, ocupă un fotoliu de europarlamentar. Partidul condus de Lavinia Şandru -PIN a fuzionat cu UNPR. Monica Macovei, fotomodel Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, cunoscută pentru sobrietatea sa, a acceptat să apară, zilele trecute, într-un pictorial în revista de modă "Haarper's Bazaar", căreia i-a acordat şi un amplu interviu în care vorbeşte despre domeniul în care a performat: anticorupţia. Când Elena Udrea a recurs la un astfel de gest, Macovei a avut ieşiri publice critice la adresa sa. Elena Băsescu, nelipsită de sub reflectoare Cunoscută pentru cariera sa de model, Elena Băsescu a pozat în mai multe reviste de succes. Mezina preşedintelui a făcut deliciul presei cu apariţiile sale în prezentările de modă, precum şi cu diversele pictoriale. Acestea s-au petrecut în prima parte a carierei sale politice, pe vremea când era doar membru al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat. În alegerile din 2009, EBa (brandul său personal) a reuşit să intre ca independent în Parlamentul European, obţinând 4,22% din voturi . La acel moment, presa italiană a supranumit- o Paris Hilton a României. De atunci însă, Elena Băsescu a renunţat la apariţiile mondene, în reviste şi ziare. În această toamnă, pe 1 septembrie, s-a căsătorit cu Bogdan Ionescu. Petrecerea a avut loc la Palatul Snagov. la eveniment au fost prezente în jur de 600 de persoane. Daciana Sârbu, un europarlamentar sexy Daciana Sârbu, îmbrăcată în steagul Uniunii Europene, a pozat, în ianuarie 2007, pentru revista "The One". Pictorialul propunea o nouă Daciana: o femeie care vine dintr-o lume a bărbaţilor, dupa cum spunea chiar ea. Tema şedinţei foto a fost "Integrarea în Europa", România devenind de la 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene. Daciana Sârbu era pe atunci unul dintre deputaţii români care activau ca observatori pe lângă Parlamentul European. Elena Udrea a lansat moda pictorialelor În mai 2006, Elena Udrea a apărut pe coperta revistei "The One". Şi nu s-a oprit aici. Fostul ministru al Turismului a mai pozat pentru aceeaşi revistă şi 2009. În noiembrie anul trecut, a apărut într-un pictorial al revistei TABU, în care "interpreta" cinci femei puternice şi celebre din istorie: Cleopatra, Eva Peron, Jackie Kennedy, Margaret Thatcher şi Madonna. "Am vrut să facem un număr dedicat femeilor puternice şi am ajuns la concluzia că Elena Udrea întruchipează perfect această ipostază, reuşind totodată să rămână feminină", declara Dan Boerescu, directorul editorial al revistei. Monica Tatoiu - punk's not dead! Cu creastă, cu ruj negru şi bocanci la 55 de ani. În această ipostază a pozat Monica Tatoiu într-un pictorial pentru revista Story. Doctor în matematică, Monica Tatoiu a condus compania de cosmetice Orifl ame România din 1996 până în 2008, şi a fost candidatul PUR la Primăria Capitalei în 2004. CITIŢI ŞI:
- EDITORIALUL EVZ. Feminitatea politicienelor-model. Scandal mocnit
- Monica Macovei, fotomodel pentru o revistă de femei