Un dezastru mai mare decât Oltchim

Un dezastru mai mare decât Oltchim

Ministerul Afacerilor Europene a publicat, pe site, stadiul absorbţiei fondurilor europene la data de 30 septembrie: 9,7%. La 31 august absorbisem 9,69%. La 31 iulie: 9,67%.

În ritmul acesta ameţitor, de 0,1-0,2% pe lună, am putea termina de absorbit banii alocaţi pentru 2007-2013 undeva înainte de sfârşitul secolului, prin 2088. Poate. Glumesc. Banii aceştia ar trebui cheltuiţi până în 2015 sau ne luăm adio de la ei. Înainte de a pleca, la 14 septembrie, la Bruxelles, Traian Băsescu spunea că-l va ruga pe Barroso să ne mai ofere un an (aşa numitul "n+3", în loc de "n+2"). După întâlnirea cu şeful Comisiei Europene, Băsescu ne-a anunţat că acum nu este momentul pentru o asemenea discuţie, trebuie să rezolvăm mai întâi negocierile legate de bugetul 2014-2020. Teoretic, absorbţia ar fi trebuit să meargă din ce în ce mai bine, pe măsură ce proiectele erau finalizate şi începeau plăţile. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că s-a furat prea mult, iar cei de la Bruxelles au îngheţat, de câteva luni, aproape toate programele. Acum aşteptăm să vedem dacă se limitează la "o corecţie" (adică dăm înapoi un procent din banii cheltuiţi aiurea) sau ne "suspendă" un întreg program. În paranteză fie spus, observ cum fug toţi politicienii români de cuvântul ăsta - furt. "Sunt probleme de sistem","s-au constatat nereguli", "se vor face corecţii" - un limbaj preţios prin care se evită să se recunoască jaful practicat în comun de guvernul central, baronii locali din toate partidele şi firmele unei clientele care lucrează cu toate formaţiunile. Cei de la Bucureşti aprobau proiecte pentru firmele baronilor, controalele autorităţilor noastre spuneau că totul este bine, iar dacă venea vreo inspecţie de la Bruxelles dădea peste un jaf de proporţii, în care erau prinse în cârdăşie toate instituţiile româneşti. Evident că, la un moment dat, cei de la Comisia Europeană s-au enervat. Am mai scris despre problemele acestea legate de fondurile europene, deşi este clar că publicul, fascinat de Dan Diaconescu, este indiferent. Problema este că, tocmai din cauză că dezastrul pe fonduri UE nu pare a afecta în vreun fel electoratul, guvernul Ponta nu se grăbeşte să facă ceva. Leonard Orban pleacă la Bruxelles şi nu cred că USL are un înlocuitor. Dezvăluiri spectaculoase despre ceea ce a făcut PDL nu or să apară, pentru că în afacere sunt băgaţi şi finanţatorii PSD. Observaţi cum vorbeşte Ponta, mai tot timpul, despre "problemele" din anii 2010-2011, dar nu a oferit un exemplu concret. Nu am o concluzie. Ce să spun? Încă un eşec al României după admiterea în UE. Vom pierde miliarde bune de euro, greu de estimat acum cam câte. La fel ca şi la Oltchim, toţi sunt vinovaţi şi nimeni nu va plăti.

Ne puteți urmări și pe Google News