Emeric Ienei şi-a revenit în această dimineaţă după operaţia la inimă, iar prima grijă a fost să vorbească despre fotbal cu asistentele medicale!
"Tata s-a ridicat în poziţia şezut şi se simte foarte bine. A făcut şedinţă tehnică împreună cu asistentele!", ne-a povestit azi Kiki, fiica marelui antrenor. Ienei a fost operat la inimă, iar medicii i-au interzis să primească vizite în afara familiei. Tehnicianului i s-a interzis să citească ziarele, una dintre pasiunile sale zilnice, fiindcă nu le poate ţine în mână. Antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni în România ar putea fi externat peste câteva zile.
Recomandările noastre