25.000 de maghiari în stradă

25.000 de maghiari în stradă

La Sfântu Gheorghe, mii de oameni au protestat contra sentinţei de retrocedare a Colegiului "Székely Mikó".

Aproximativ 25.000 de maghiari, între care sute de preoţi, au participat astăzi la Sfântu Gheorghe, la protestul organizat de bisericile istorice maghiare faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó" din municipiu, scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos, anunţă Mediafax.

Manifestarea a început la ora 11.30 în bătăile clopotelor şi cei mai mulţi dintre protestatari s-au adunat în faţa lăcaşurilor de cult, de unde au pornit în marş spre centrul oraşului. În faţa Colegiului "Székely Mikó" a fost amenajată o scenă de unde mai mulţi lideri politici şi-au exprimat punctul de vedere. Laszlo Borbely a spus că sentinţa este o mare nedreptate.

La protest au participat şi o delegaţie de 30 de persoane din Ungaria. O parte din protestatari au purtat pancarte cu mesaje precum "Dreptate", "Autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc" şi au fluturat steaguri secuieşti şi ungare.

Ne puteți urmări și pe Google News